Iohannis: Retragerea lui Dragnea din Guvern un răspuns la condamnare

Președintele Klaus Iohannis a declarat sâmbătă că nu a discutat cu premierul despre o propunere pentru funcțiile pe care Liviu Dragnea le-a vacantat în Guvern și a apreciat că retragerea acestuia din Executiv reprezintă „un răspuns adecvat la condamnare”, potrivit Agerpres.

„Nu am discutat încă, probabil azi, cel târziu luni, vom avea o discuție pe această temă. Însă, retragerea din Guvern mi se pare un răspuns adecvat la condamnare”, a răspuns Iohannis la întrebarea dacă a avut până în acest moment vreo discuție cu premierul Victor Ponta pentru o propunere de înlocuire a lui Liviu Dragnea în Guvern.

Președintele Iohannis a efectuat, pe 27 și 28 aprilie, o vizită oficială în Italia. Șeful statului a vizitat joi Expoziția Universală Milano 2015, iar vineri a fost primit, la Vatican, de Papa Francisc. Sâmbătă, Iohannis urma să aibă o întrevedere cu conducerea Comunității Sant’Egidio și să viziteze Bazilica Santa Maria in Trastevere.

Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție l-au condamnat vineri pe ministrul Dezvoltării, Liviu Dragnea, la un an de închisoare cu suspendare în dosarul „Referendumul”, cu un termen de încercare de trei ani. Decizia nu este definitivă.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.