Ponta îl atacă dur pe Băsescu

Premierul Victor Ponta l-a atacat dur, la România TV, pe fostul preşedinte Traian Băsescu, recunoscând că aşteaptă momentul în care va ajunge lângă Elena Udrea, în arest.

Ponta a declarat, referitor la ultimele atacuri care au venit la adresa sa din partea lui Traian Băsescu, că fostul preşedinte este pentru el doar o „amintire mizerabilă” a unei perioade pe care vrea să o lase în urmă. Mai mult, primul-ministru spune că aşteptă momentul în care va afla de la televizor că fostul preşedinte a fost arestat.”Domnul Băsescu se bagă în seamă. Din când în când mai vine cu declaraţii. M-am obişnuit cu acest gen de mârlănie a la Băsescu. M-am obişnuit şi le duc mai departe. Băsescu pentru mine este doar o amintire mizerabilă a unor vremuri pe care vrem să le lăsăm în urmă. Eu aştept breaking news-ul când o să ajungă lângă doamna Udrea. Nu am vorbit niciodată cu domnul Niţu privind dosarele lui Băsescu”, a declarat Victor Ponta.

Ulterior, Ponta a adăugat că Traian Băsescu are o pasiune pentru casele de la stat.

„Domnul Băsescu are o pasiune pentru casele de la stat. Eu nu am nevoie. Eu locuiesc într-un complex în care sunt 400 de apartamente şi nu am nicio treabă. SPP-ul îşi face treaba. La Traian Băsescu este obrazul gros”, a conchis acesta.

Traian Băsescu a postat, miercuri, pe Facebook, un mesaj adresat „lichelelor” care îl acuză de „blaturi fie cu Victor Ponta, fie cu preşedintele Klaus Iohannis. Mai mult, în această categorie Traian Băsescu îl include şi pe liderul de la Cotroceni.

„Eu nu sunt alocabil. De cîteva zile văd că nici mai mult nici mai puţin s-a reluat jocul din campania prezidenţială 2014. Unele lichele încărcate în trecut şi de deontologie pro- băsistă niciodată cerută de mine sau aflate în cea mai înaltă funcţie în stat mă alocă unui blat cu Victor Ponta şi alte lichele, tradiţionale încearcă să mă aloce ca blatist cu orgoliosul fără prea multe principii şi prea mîndru de el, intervievat în „direct” de ARD. Dragilor, eu nu sunt alocabil nici măcar atunci cînd sunt singur. Sunt alocabil doar conştiinţei mele. Din acest mesaj, dragi lichele,înţelegeţi şi voi ce vi se ordonă”, a scris fostul şef al statului pe pagina sa de Facebook.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.