Lascăr Pană, noul director tehnic la HC Baia Mare

Lascăr Pană a fost numit în funcția de director tehnic al echipei HCM Baia Mare, campioana națională la handbal feminin, potrivit site-ului oficial al clubului.

„Voi încerca, cu experiența mea, să-l ajut pe antrenorul Costică Buceschi, pentru că este un antrenor tânăr și talentat, dar are nevoie de ajutor. Această sarcină mă onorează pentru că echipa de handbal feminin HCM Baia Mare nu este o oarecare, ci este o echipă de vârf a României și tinde spre topul european”, a declarat antrenorul emerit Lascăr Pană.

Numirea lui Lascăr Pană vine după ce Buceschi și-a prezentat demisia, sâmbătă, la finalul meciului cu Mureșul Tg. Mureș, câștigat cu 41-21 de maramureșence, dar a fost confirmat în funcție, luni, după o discuție cu primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș. HCM Baia Mare fusese învinsă în etapa a cincea de Corona Brașov, sub Tâmpa, cu scorul de 29-28 (13-15).

„Prin gestul pe care l-am făcut, am vrut să trag un semnal de alarmă în special fetelor: că lucrurile nu merg bine, nu merg în direcția dorită și nu vreau ca echipa să aibă de suferit. În echipă s-a instalat o stare de apatie care nu are nicio legătură cu performanța, cu atât mai puțin cu obiectivele îndrăznețe, așa cum sunt cele ale HCM-ului”, a afirmat Buceschi.

„Înțeleg și apreciez modul în care, într-un moment limită, a știut să arate cartonașul galben acestei echipe și a știut să le arate jucătoarelor că există și o altă cale. Cred că era util acest lucru și a procedat foarte corect prin ceea ce le-a transmis jucătoarelor. A fost un semnal foarte clar și dur din partea celui care își dorește în primul rând rezultate pentru echipă”, a declarat, la rândul său, Cherecheș, primăria fiind principalul susținător financiar al echipei HCM Baia Mare.

Economistul Vasile Bîrle a fost numit președinte al clubului HCM Baia Mare, în locul lui Ferenc Korponay, care rămâne principal finanțator privat.

„Vasile Bîrle vine să dea o mână de ajutor în ceea ce înseamnă rigurozitatea în organizarea acestui club, de la palierul administrativ la cel financiar și inclusiv în ceea ce privește relațiile interumane din club”, a explicat Cătălin Cherecheș.

„N-am să folosesc cuvinte mari în legătură cu ce minuni am să fac, dar promit că am să încerc o organizare mai riguroasă, o ierarhizare a sarcinilor, o atribuire foarte clară a responsabilităților, fără imixtiuni în zona tehnică a echipelor.

Împreună cu cei care vor finanța clubul vom forma o echipă care va susține echipele din teren, astfel încât lucrurile să meargă spre performanță”, a declarat noul președinte al echipei băimărene.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.