Consilierul lui Oprescu, arestat pentru 30 de zile

Judecătorii de la Tribunalul București au admis joi propunerea Direcției Naționale Anticorupție de arestare preventivă a lui Solomon Wigler, consilier personal al primarului Capitalei, Sorin Oprescu.

Solomon Wigler, acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă, va sta după gratii 30 de zile. Decizia instanței nu este definitivă, relatează Romaniatv.net.

Solomon Wigler este acuzat de trafic de influență, în formă continuată (5 acte materiale), după ce a primit în mai multe tranșe 204.000 euro de la un om de afaceri pentru a interveni pe lângă consilieri din cadrul Consiliului General al Municipiului București în vederea inițierii și votării unor proiecte de hotărâri.

„În perioada mai/ iunie 2012 — mai 2015, inculpatul Wigler Solomon, în calitate de consilier personal al primarului municipiului București, a pretins în mai multe rânduri suma totală de 230.000 euro și a primit în mai multe tranșe suma de 204.000 euro de la un om de afaceri (martor denunțător) pentru a interveni pe lângă funcționari din aparatul administrativ al primarului general al municipiului București și consilieri din cadrul Consiliului General al Municipiului București, lăsând să se creadă că are influență asupra acestora în vederea inițierii și votării unor proiecte de hotărâri”, susțin procurorii DNA.

Aceste hotărâri vizau aprobarea unor planuri urbanistice zonale necesare construirii de supermarketuri pe raza municipiului București și acceptarea unei donații către Primăria Capitalei.

„Concret, inculpatul a primit suma totală de 150.000 euro, în patru tranșe, respectiv înainte și după votarea hotărârilor respective. În același scop, la data de 28 mai 2015, omul de afaceri s-a întâlnit cu Solomon Wigler în biroul acestuia din urmă aflat în sediul Primăriei municipiului București, ocazie cu care acesta din urmă l-a asigurat pe martorul denunțător că, în ședința Consiliului General al Municipiului București din ziua respectivă, au fost aprobate atât proiectul de hotărâre privind acceptarea donației aferente unuia dintre proiecte, cât și PUZ-ul pentru unul dintre supermarketuri”, susțin procurorii.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.