Colaborările lui Avram şi Nistorescu încalcă prevederile Legii TVR

 Colaborarea lui Sorin Avram şi a lui Cornel Nistorescu cu Televiziunea Română încalcă prevederile Legii de organizare a TVR şi Statutul ziariştilor din televiziunea publică, a declarat deputatul PSD Ioan Vulpescu, miercuri, la Parlament.

Doi deputaţi ai Partidului Social Democrat, Ioan Vulpescu şi Florin Pâslaru, l-au întrebat, miercuri, în timpul audierilor din Comisia de Cultură a Camerei, pe Stelian Tănase, preşedintele-director general al TVR, dacă unele angajări pe care le-a făcut nu cumva contravin Legii numărul 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Televiziune (SRTv), informează Mediafax.

Iniţial, Stelian Tănase a spus că aceste contracte de colaborare nu contravin „în niciun fel, la niciun capitol” Legii 41. Ulterior, deputatul Ioan Vulpescu a făcut referire la articolul 11 din Legea 41, potrivit căruia „face parte din personalul de specialitate orice persoană care realizează, produce, redactează, elaborează sau coordonează emisiuni ori programe sau care are o participare directă şi cu conţinut creator la realizarea acestora. Pe durata angajării, acest personal nu poate ocupa sau exercita alte funcţii, cu excepţia celor didactice, decât cu acordul comitetului director al televiziunii publice”.

De asemenea, Ioan Vulpescu a făcut referire la Statutul ziariştilor din SRTv, care prevede că nu pot face parte din rândul ziariştilor din televiziunea publică „salariaţii sau conducătorii altor intreprinderi de presă” şi „persoanele care patronează, colaborează financiar ori deţin acţiuni la alte societăţi comerciale concurente cu televiziunea publică”. „Mie mi se pare că cel puţin doi moderatori din grila în vigoare a TVR se înscriu (în aceste prevederi, n.r.)”, a spus deputatul Ioan Vulpescu, nominalizându-i pe Sorin Avram şi Cornel Nistorescu.

La rândul său, Stelian Tănase a spus că a fost „prins cu garda jos” şi că, împreună cu juriştii TVR, va verifica aceste aspecte sesizate de Ioan Vulpescu. „O să-mi fac lecţiile, deşi ştiu legea 41, o visez. Nu am văzut nicio contradicţie, niciun conflict de interese. A fi jurnalist este o profesiune liberală, cuplată cu orice meserie. Ei sunt într-o situaţie de colaborare cu Televiziunea Română, nu sunt angajaţii TVR. Şi Mircea Dinescu e în aceeaşi situaţie. Şi el e patron, este fermier, are firme înregistrate. Se comportă ca un capitalist, ca poetul Rimbaud (Arthur Rimbaud, n.r.). Şi Rimbaud e negustor de arme. Am să verific şi o să vă răspund personal”, a spus Stelian Tănase.

Pe de altă parte, deputatul PNL Gigel Ştirbu, preşedintele Comisiei de Cultură din Camera Deputaţilor, a spus că articolul din Legea 41 invocat de Ioan Vulpescu face referire la angajaţii Televiziunii Române, nu la colaboratorii instituţiei.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.