Premierul Tsipras, primit la Moscova de Putin
Premierul grec, Alexis Tsipras, pleacă joi în Rusia, împreună cu mai mulți miniștri cheie, pentru a se întâlni cu președintele Vladimir Putin, au confirmat serviciile sale, în momentul unei reuniuni cruciale a Eurogrupului și în contextul în care negocierile cu UE și FMI au intrat în impas total în ultimele zile, transmite AFP.
Potrivit programului anunțat la Atena miercuri seară, Alexis Tsipras va sosi joi la prânz la Sankt Petersburg (nord-vest), unde are loc Forumul economic internațional. El va fi însoțit de ministrul economiei, Giorgos Stathakis, ministrul energiei, Panagiotis Lafazanis, viceministrul finanțelor Nadia Valavani, viceministrul apărării Costas Isichos, de purtătorul de cuvânt al guvernului, Gabriel Sakellaridis, precum și de o serie șefi de companii elene, informează Agerpres.
El va lua cuvântul în fața Forumului vineri, imediat după Vladimir Putin, cu care se va întâlni în cursul după-amiezii. Este a doua vizită efectuată de Alexis Tsipras în Rusia în mai puțin de două luni.
Una din mizele majore ale acestei vizite este posibila participare a Greciei la proiectul gazoductului Turkish Stream al gigantului rus Gazprom, care provoacă iritare în UE și la Washington. Satele Unite și-au manifestat explicit dezaprobarea în legătură cu apropierea dintre Atena și Moscova pe această temă.
Una din specialiștii în problema Greciei din cadrul Departamentului de Stat, Amanda Sloat, se află miercuri și joi la Atena, pentru a discuta cu oficialii eleni „o serie de chestiuni și evoluții în regiune”, diverse cum sunt „Ciprul, Ucraina, securitatea energetică, negocierile Greciei cu instituțiile creditoare și eforturile internaționale pentru a face față amenințării reprezentate de armata islamică”.
Tot atâtea subiecte pentru care Statele Unite recunosc importanța geostrategică a Greciei și menținerea ei în cadrul Uniunii Europene.
Atena așteaptă cu disperare 7,2 miliarde de euro de la creditorii săi, în schimbul unor reforme pe care nu dorește să le ducă pe toate la îndeplinire din cauza costurilor sociale. La sfârșitul lunii, Grecia va trebui să aleagă între plata pensiilor și a salariilor bugetarilor și achitarea unei scadențe de 1,5 miliarde euro către FMI, dacă nu va obține banii doriți.
Intrarea în incapacitatea de plată ar putea antrena ieșirea din zona euro și, în cel mai rău caz, și din Uniunea Europeană.