Patru proiecții speciale la TIFF
Piața Mare, Teatrul Gong, Librăria Habitus și Faust Cafe und Disko sunt punctele centrale ale celei de-a noua ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) Sibiu, care va avea loc de miercuri până duminică, au anunțat organizatorii.
Peste 40 de producții românești și internaționale vor rula în aceste spații de proiecție în cele cinci zile de festival, informează Agerpres.
Alături de cele patru spații consacrate, cinefilii se vor putea delecta cu patru proiecții speciale în spații puțin mai neconvenționale însă pline de farmec. Joi, în cea de-a doua zi de festival, peluza de la intrarea în Parcul Sub Arini va reuni iubitorii sportului rege pentru un documentar de excepție realizat de Alex de la Iglesia.
Subiectul filmului proiectat de la ora 22 în Sub Arini este unul dintre cei mai buni jucători ai planetei, dacă nu chiar cel mai bun pe care l-a văzut fotbalul vreodată, Lionel Messi. Povestea starului campioanei Europei, FC Barcelona, este povestită de regizorul spaniol prin ochii multor alți fotbaliști celebri, printre care îi regăsim pe Andres Iniesta, Jorge Valdano, Johan Cruyff sau Gerard Pique. Prețul biletului pentru proiecția din parcul Sub Arini este 10 lei.
Vineri, 26 iunie, este cea mai ofertantă zi pentru cinefilii sibieni. Pe lângă proiecțiile din cele patru spații aflate în centrul Sibiului, amatorii de film vor putea alege proiecția specială din Muzeul în Aer Liber din Dumbravă Sibiului sau o după-masă de relaxare la Gura Râului.
Pe scena de pe lacul din Dumbravă, Jude Law interpretează un fost căpitan de submarin care acceptă un job dubios în căutarea unei comori scufundate pe fundul Mării Negre. Filmul Black Sea a fost regizat de Kevin Macdonald în anul 2014 și este proiectat în premieră în România. La Gura Râului, în cea de-a treia zi de festival, va fi multă distracție și bună dispoziție. Începând cu ora 18,00, publicul este așteptat la un picnic la iarbă verde, cu produse tradiționale din Mărginimea Sibiului. Și, în același timp, un concert plin de exuberanță, Fabian Sanchez & Friends vor încânta spectatorii cu piese cu influențe sud-americane, în perfect ton cu filmul ce va fi proiectat. Concertul sud-americanilor începe la ora 20,30 iar proiecția comediei Povești Trăsnite/ Relatos Salvajes va începe la ora 21,45. Accesul la eveniment se face pe bază de bilet, prețul fiind de 5 lei.
Ultimul dintre cele patru evenimente speciale este proiecția filmului Aurora/ Sunrise, în Cetatea Cisnădioara. Ca în fiecare an, în cetate va fi difuzat un film mut, acompaniamentul muzical fiind realizat live. Capodopera lui F.W. Murnău a fost recompensată cu trei Oscaruri (Cea mai bună actriță principală, Cea mai bună imagine și Cea mai bună producție artistică) la prima ediție a premiilor Oscar, în 1929, fiind considerată a fi una dintre cele mai bune producții cinematografice din istorie. DJ-ul francez Radiomentale va crea acompaniamentul muzical al proiecției.
Proiectul muzical a debutat la începutul anilor 90. De-a lungul timpului, Radiomentale a colaborat cu mulți artiști plastici și cineaști în realizarea unor proiecte artistice contemporane. Muzica se învârte în jurul ideii de imersiune, de hipnoză, fiind descrisă drept un peisaj sonor. Proiecția specială de la Cetatea Cisnădioara începe la ora 21,30. Pentru această proiecție, spectatorii vor avea posibilitatea să folosească autobuzul pus la dispoziție de Festivalul Internațional de Film Transilvania Sibiu și Tursib.