Leul și forintul, cele mai mari deprecieri

Un indice al Bloomberg care include cele mai tranzacționate monede emergente a scăzut, luni, cu 0,6% în Hong Kong, aproape de cel mai redus nivel din 19 martie, după ce Banca Centrală a Greciei a recomandat închiderea băncilor și impunerea de restricții asupra mișcărilor de capital, în dorința de a evita colapsul sistemului financiar, transmite Bloomberg.

Leul din România și forintul din Ungaria s-au depreciat fiecare cu 2%, zlotul din Polonia cu 1,7%, iar coroana din Cehia cu 1,4%, arată datele Bloomberg. Luni, euro s-a depreciat în tranzacțiile din Asia cu 1,9%, ajungând la 1,0955 dolari, cel mai scăzut nivel din aproape o lună.

Față de yen, euro s-a depreciat cu peste 3%, la 133,80 yeni, cel mai redus nivel din ultimele cinci săptămâni.

Toate bursele din Asia înregistrau scăderi luni, din cauza problemelor din Grecia.

Nizam Idris, analist la Macquarie Bank Ltd. în Singapore, a avertizat că „întotdeauna există riscul contagiunii”. Potrivit acestuia, monedele din Europa de Est sunt mult mai mult sub presiune, deoarece există legături economice semnificative cu zona euro, inclusiv cu Grecia. Ele nu beneficiază de ‘backstop’ complet. (Banca Centrală Europeană a introdus un mecanism de „backstop” comun. Acesta va permite contractarea de împrumuturi de către Fondul unic de rezoluție a băncilor (SRF), care urmează a fi rambursate prin contribuții provenind din sectorul bancar).

Miniștrii de Finanțe din zona euro au refuzat sâmbătă să extindă actualul program de asistență financiară al Greciei, care expiră marți, în contextul în care Guvernul de la Atena va organiza la 5 iulie un referendum privind propunerea creditorilor săi (BCE, FMI și Comisia Europeană), ce prevede reduceri bugetare în schimbul unui nou ajutor financiar.

Din cauza turbulențelor din Grecia, care este aproape de a intra în incapacitate de plată, activitatea economică a statelor din Europa Centrală și de Est (CEE) situate în imediata apropiere a Greciei are cel mai mult de suferit, au estimat recent analiștii de la UBS.

Ei susțin într-un raport că un Grexit va deprecia cu o cincime valoarea în dolari a monedelor din CEE și va avea efecte negative asupra statelor emergente.

‘Într-un scenariu în care Grecia va ieși din zona euro, problemele din zona euro vor afecta încrederea investitorilor, ceea ce va avea efect asupra activelor din statele emergente. Cel mai semnificativ impact va fi asupra forintului din Ungaria și a zlotului din Polonia, unde ne putem aștepta la o depreciere de 5-10% față de euro, ceea ce implică o depreciere de 15 — 20% față de dolar’, avertizează analiștii.

Cehia, Ungaria și Polonia, ale căror economii depind semnificativ de exporturile în UE, ar fi cele mai lovite în privința investițiilor și a comerțului, se arată în analiza UBS.

William Jackson de la Capital Economics a explicat că recenta criză din zona euro, din 2011 — 2012, a determinat intrarea în recesiune a multor state din CEE. În timp ce multe state sunt acum într-o poziție mai bună decât erau atunci, încă sunt foarte vulnerabile, avertizează acesta.

‘Întreaga Europă Centrală și de Est are legături comerciale și bancare foarte strânse cu zona euro. Un alt canal ce nu este deseori apreciat este încrederea. Dacă există o situație dificilă în Grecia, firmele din CEE vor amâna investițiile și consumatorii își vor reduce cheltuielile’, susține William Jackson.

Legăturile directe dintre Grecia și piețele emergente sunt puține, în principal subsidiarele băncilor elene care operează în estul Europei, în țări cum ar fi România și Bulgaria. Chiar și aceste bănci și-au redus în ultimii ani operațiunile din cele două state.

Pesimiștii argumentează că impactul unui Grexit va fi indirect: dificultățile economice din zona euro vor afecta partenerii lor comerciali din statele emergente, dar nu numai în CEE.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.