Mexic: Recompensă uriașă pentru prinderea baronului drogurilor

Procuratura generală din Mexic a oferit luni o recompensă de 60 de milioane de pesos (circa 3,8 milioane de dolari) pentru orice informație despre locul unde s-ar putea ascunde baronul drogurilor Joaquín ‘El Chapo’ Guzmán, care a evadat sâmbătă din închisoare. Suma oferită este dublă față de cât s-a oferit la prima evadare a liderului cartelului Sinaloa, relatează EFE.

Procurorul general, Arely Gómez, a justificat această majorare a recompensei ‘pentru că este vorba de o persoană care a evadat de două ori din sistemul penitenciar și pentru că reprezintă o amenințare pentru securitatea publică”.

La anunțarea recompensei, Gómez i-a informat pe cetățeni că pot folosi o linie telefonică gratuită pentru a face denunțuri asupra cazului și a prezentat o fotografie recentă a traficantului de droguri, în care acesta apare fără mustață și cu capul ras.

Guzman a evadat sâmbătă noapte dintr-o închisoare aflată în Altiplano, la 90 de kilometri vest de capitala Ciudad de Mexico, printr-un tunel care ducea într-o clădire aflată în construcție. ‘El Chapo’ a mai evadat în 2001 dintr-o închisoare de maximă securitate, ascuns într-un coș cu lenjerie murdară.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.