Reducerea găurilor negre din complexurile energetice, prioritară
Reducerea găurilor negre pe care le-am găsit la complexurile energetice, generate nu doar de managementul defectuos, ci și de contractele dubioase încheiate în defavoarea companiilor de stat, reprezintă un obiectiv prioritar, a declarat joi, la Târgu Jiu, ministrul Energiei, Andrei Gerea.
‘Evident, va fi nevoie de restructurări, de investiții, pentru ca minele să respecte standarde de mediu și securitate și cel puțin un nivel minim de rentabilitate. Este ceea ce încercăm să facem atât la Complexul Energetic Oltenia, cât și la Hunedoara. Un obiectiv prioritar este și reducerea găurilor negre pe care le-am găsit la aceste complexuri generate nu doar de managementul defectuos, ci și de contracte dubioase încheiate în defavoarea companiilor de stat”, a spus Gerea.
Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, transmis joi Agerpres, Andrei Gerea efectuează o vizită de lucru de două zile, 23—24 iulie, la Complexul Energetic Oltenia S.A (CEO) în contextul implementării urgente a planurilor de restructurare, astfel încât acesta să devină rentabil și competitiv pe piața de energie.
‘Am venit să discutăm și să stabilim împreună o strategie pentru Complexul Energetic Oltenia pe care să o respectăm. Înțelegem cât de importantă este industria și sectorul de producere a energiei electrice pe bază de cărbune. Suntem în discuții cu Comisia Europeană și încercăm să îi convingem pe cei de acolo să accepte condiții mai bune pentru cărbune. Sperăm să obținem o altă abordare, pentru că, din punctul nostru de vedere este clar vorba de securitate energetică, iar rolul cărbunelui nu poate fi pus la îndoială’, a subliniat Andrei Gerea , prezent la Exploatarea de Carieră Motru.
De asemenea, Gerea a precizat că în contextul unei veri caniculare și lipsite de precipitații suficiente este extrem de importantă asigurarea alimentării cu energie, ceea ce impune un mix energetic echilibrat.
„Situația actuală impune necesitatea asigurării unui mixt energetic echilibrat, motiv pentru care am insistat pe găsirea unor soluții pentru menținerea activității în zonele de exploatare minieră. Producția hidro de energie electrică a scăzut semnificativ în ultima perioadă. Debitul Dunării și al râurilor din toată țara este în scădere, avem o scădere a producției și în zona de energie eoliană. Conform previziunilor ANM, această perioadă cu precipitații scăzute și fără vânt se poate prelungi. În acest context, rămânem cu energia nucleară și cea pe cărbune.
Devine evident că trebuie să depunem eforturi pentru menținerea activității miniere care să ne ofere garanția unui sistem echilibrat, astfel încât securitatea energetică a României să nu fie afectată. În astfel de momente cred că toată lumea înțelege care este importanța cărbunelui nu doar pentru țara noastră, ci pentru această zonă a Europei’, a menționat ministrul Energiei.
Cel de-al doilea obiectiv al deplasării l-a constituit inspectarea Exploatării Miniere Roșiuța, unde ministrul a fost informat cu privire la starea tehnică a instalațiilor și echipamentelor.
Vineri, ministrul Energiei are planificate discuții cu managementul societății, directorat și sindicate în scopul găsirii de soluții la problemele cu care se confruntă Complexul Energetic Oltenia.