Hillary Clinton cere încetarea embargoului împotriva Cubei
Fostul secretar de stat american Hillary Clinton, candidată la învestitura democrată pentru alegerile prezidențiale din 2016, a făcut un apel pentru încetarea embargoului împotriva Cubei, transmite sâmbătă AFP.
„Trebuie să se pună capăt embargoului împotriva Cubei odată pentru totdeauna”, a spus Hillary Clinton la un eveniment desfășurat la Universitatea internațională din Florida.
Potrivit fostului secretar de stat, embargoul trebuie să fie înlocuit cu o abordare mai inteligentă, prin care companiile cubaneze să aibă mai multă forță, iar societatea civilă cubaneză și comunitatea cubanezo-americană să încurajeze progresul și în același timp să mențină presiunea asupra regimului de la Havana.
Recent ambasadele Cubei la Washington și cea americană la Havana au fost redeschise, după mai bine de 50 de ani în care relațiile diplomatice au fost întrerupte.
Hillary Clinton, cea care a fost șefa diplomației americane din 2009 până la începutul lui 2013, s-a pronunțat în favoarea unei normalizări a relațiilor cu Cuba mai înainte ca președinții Barack Obama și Raul Castro să anunțe în decembrie anul trecut o apropiere între cele două state. Clinton a vorbit în special despre ridicarea embargoului economic impus de SUA în 1962 regimului comunist din Cuba.