Palada vede un „derapaj” al PNL
Mirel Palada, consilier de stat în Guvernul României, afirmă că PNL a lansat „un atac fățiș” la adresa independenței justiției, atac „girat”de conducerea centrală a formațiunii liberale, argumentând că afirmațiile președintelui Consiliului Județean Cluj, Mihai Seplecan, la adresa Procurorului General al României sunt de o „gravitate extremă”.
„Asistăm la un atac fățiș al PNL la adresa independenței justiției, atac girat de conducerea centrală a partidului, care nu a avut nicio reacție de detașare și dezaprobare față de declarațiile liderului de la Cluj.
„Atacul la adresa Procurorului General este de neacceptat într-un stat de drept. Sper ca societatea civilă și autoritățile abilitate să reacționeze în fața acestui derapaj al PNL și a încercării evidente din partea acestui partid de a intimida justiția”, conchide Mirel Palada.
Președintele Consiliului Județean Cluj, liberalul Mihai Seplecan, i-a cerut demisia procurorului general Tiberiu Nițu, acuzând faptul că deciziile instanțelor nu sunt respectate de procurori.
Potrivit unui comunicat de presă, Mihai Seplecan a acuzat autoritățile nu doar că nu au organizat alegerile parțiale la termen, ci și că le-au blocat „intenționat”.
De asemenea, liberalul i-a acuzat pe procurorii de la Parchetul General că au soluționat cu „neînceperea urmăririi penale” o plângere depusă de el împotriva premierului Victor Ponta.