Cezar Preda îl vede pe Iohannis mai dur decât Băsescu
Vicepreşedintele PNL Cezar Preda (ex-PDL) spune că liberalii vor să ajungă la putere prin alegeri şi nu „prin combinagii și combinații”, iar preşedintele Klaus Iohannis „va face orice e legal și constituțional ca PNL să ajungă la guvernare”. Preda a făcut şi o comparaţie între Iohannis şi Traian Băsescu. spunând că, în ciuda a ceea ce se spune, actualul preşedinte este „mai dur” decât fostul şef al statului.
Liberalul a arătat, în acest context, că preşedintele Klaus Iohannis, în ciuda a ceea ce se spune despre acesta, este, în opinia sa, „mai dur” decât Traian Băsescu
„Domnul Iohannis, oricât ar încerca media și comentariile politicienilor, a-l duce în aceeași zonă de a face politică cu ce a fost domnul Traian Băsescu, domnul Ion Iliescu, este eronată, pentru că are alt stil. Întâlnirile mele personale cu domnia sa, dinainte de a fi președinte, erau foarte riguroase, în sensul că ce a spus că face, a făcut.
La domnul Iohannis ați observat o chestiune destul de criticată și comentată, când a spus că vrea un guvern, nu al lui, ci cel care i-a spus lui când l-a sprijinit la președinție, că are un program. I-a convenit programul. Zice că acest program al nostru e bun pentru români. Va face orice e legal și constituțional ca PNL să ajungă la guvernare.
Am să vă spun un lucru: toată lumea a avut senzația că cu Traian Băsescu nu te puteai juca. El era atotștiutor și atotdeținător de putere. Să știți că, din punctul acesta de vedere, mai dur este domnul Iohannis! La domnul Băsescu erau canale, oamenii care îl sfătuiau, la domnul Iohannis nu prea se simte. Adversarii politici îi atacă consilierii, ca și cum consilierii vin în numele domnul Iohannis. Nu e adevărat. Un președinte e președinte și eu cred că domnul Iohannis va fi așa cum l-am văzut noi. Vedem ce va demonstra viitorul”, a declarat Preda.