Peste 40 de filme, la Mediaș Central European Film Festival
Peste 40 de filme de lungmetraj, scurtmetraj și documentare din Austria, Cehia, Polonia, România, Slovacia, Slovenia, Ungaria vor fi prezentate la cea de a cincea ediție MECEFF „7+1” – Mediaș Central European Film Festival „7+1”, au anunțat joi organizatorii.
„Mi s-a părut important ca România să se prezinte cu o altă parte a României, care nu face parte din Balcani. Să-i aduc astfel un omagiu”, a afirmat regizorul Radu Gabrea, președintele MeCEFF „7+1”, la conferința de presă dedicată anunțării festivalului, informează Agerpres.
El a menționat că, încă de anul trecut, a decis ca MECEFF „7+1” să fie un festival tematic, indicat pentru o țară ca România, cu un număr extrem de redus de cinematografe particulare.
La conferința de presă care a avut loc la Palatul Suțu au fost prezenți Victoria Cociaș, directorul festivalului, care a citit pagini din Jurnalul de război al reginei Maria a României, primarul municipiului Mediaș, Teodor Neamțu, care și-a exprimat satisfacția pentru evoluția festivalului, Vladimir Șargu — CEO Asociația de Dezvoltare Intracomunitară „Regiunea Târnavelor”.
Unicul festival competitiv și tematic consacrat cinematografiilor țărilor vecine cu România, din Europa Centrală, va avea loc la Mediaș, în județul Sibiu, în perioada 1 — 5 septembrie și între 24 — 27 septembrie în București, la fel ca la precedentele ediții competiția urmând a fi formată din șapte filme, toate câștigătoare ale premiilor naționale anuale acordate de fiecare dintre țările participante.
Austria va intra în competiție cu „Valea întunericului”/ „Das Finstere Tal”, un western european al regizorului Andreas Prochaska, bazat pe romanul lui Thomas Willmann, iar Cehia va fi reprezentată de „O viață mai bună”/ „Cesta Ven”, în regia lui Petr Václav. De asemenea, reprezentantul Poloniei în concurs este filmul „Dumnezeii”/ „Bogowie”, regizat de Lukasz Palkowski.
România va intra în concurs cu un film de valoare al anului 2014, „Quod erat demonstrandum” („Q.E.D.”), regizat de Andrei Gruzsniczki după un scenariu propriu, în timp ce regizorul Ladislav Kabos va reprezenta Slovacia prin filmul „Toți copiii mei”/ „Vsetky moje deti”, iar din Slovenia vine filmul „Dușmanul de clasă”/ „Razredni sovraznik”, regizat de Rok Bicek.