6.600 de antreprenori au terminat cursurile

Peste 6.600 de antreprenori, membri ai BT Club – Clubul Întreprinzătorului Român, au participat la trainingurile organizate pentru susținerea dezvoltării antreprenoriatului și abilităților manageriale, în cadrul proiectului „Competențe manageriale în poli de creștere și dezvoltare și Antreprenoriat de viitor în poli de competitivitate”, a declarat, joi, Tiberiu Moisă, președinte BT Club și director executiv Banca Transilvania, informează Agerpres.

Programul s-a derulat în perioada februarie 2012 — august 2014 și a cuprins 175 de cursuri care au avut loc în întreaga țară.

Trainingurile au fost cofinanțate din Fondul Social European, prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, valoarea totală a proiectului fiind de 1,5 milioane euro.

Prin cele peste 20 de tematici, obiectivul cursurilor a fost susținerea dezvoltării culturii antreprenoriale și competențelor manageriale, precum și contribuția la inițierea în lumea afacerilor. Participanții au avut ocazia să învețe despre comerțul electronic, finanțare prin credite bancare, start-up-uri, noțiuni de trezorerie, cash-flow și management, negociere, vânzări, comunicare organizațională, contabilitate, managementul resurselor umane, asocierea de tip cluster etc.

Trainingurile au fost susținute de reprezentanții partenerilor GEA Strategy & Consulting, TMI Training & Consulting și Go Plan, precum și de cei ai BT Club.

Grupa predominantă de vârstă a participanților a fost de 25 — 45 de ani. Aproape 90% dintre cei 6.600 de cursanți au studii superioare. În plus, programul a atras mai multe etnii, nouă naționalități fiind reprezentate la traininguri.

BT Club — Clubul Întreprinzătorului Român (CIR) este o inițiativă a Băncii Transilvania și a fost fondat în anul 2006, în Cluj-Napoca. Prin activitatea sa, CIR susține antreprenorii, gratuit, prin servicii și acces la educație și informație specializată.

Clubul oferă consultanță, informări periodice, instrumente de educație antreprenorială și networking, precum și suport pentru accesarea fondurilor europene nerambursabile unui număr de 19.000 de membri.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.