Senatorul Dumitru Oprea îl face mincinos pe Victor Ponta
Într-o declaraţie politică susţinută în plenul Senatului României, marţi, 30 septembrie 2014, parlamentarul ieşean Dumitru Oprea s-a referit la afirmaţiile făcute de Victor Ponta în Statele Unite, în totală contradicţie cu poziţia pe care a avut-o până la preluarea guvernării.
În acest sens, Dumitru Oprea a amintit că, în 2012, liderul PSD, aflat atunci în opoziţie, a iniţiat o moţiune de cenzură în care acuza executivul PDL de servirea unor interese străine României şi de vânzarea, în condiţii inacceptabile, a bogăţiilor naţionale. În plus, pretindea că acel guvern ar fi gestionat resursele ţării în condiţii de şantaj extern.
Senatorul ieşean a arătat că vechea părerea a lui Ponta este cu totul alta faţă de declaraţiile făcute după întrevederea cu reprezentanţii a două mari companii americane din domeniul exploatării resurselor. Astfel, premierul a uitat brusc de discursul cu şantajiştii străini, anunţând că redevenţele nu vor creşte spectaculos.
În consecinţă, Dumitru Oprea acuză lipsa de onestitate şi iresponsabilitatea unui om politic care se foloseşte de populism în interesul accesului personal la putere. Senatorul ieşean a încheiat concluzionând că minciuna este resursa de aur a premierului, pe care o exploatează fără limite, în defavoarea naţiunii.