Strategia lui Iohannis în privința PSD și PNL

Preşedintele Klaus Iohannis le va cere din nou partidelor, într-o ieşire programată luni, să lucreze împreună la adoptarea a trei proiecte de legi considerate importante, au declarat pentru HotNews.ro surse apropiate Administraţiei Prezidenţiale.

Potrivit sursei citate, cele trei proiecte vizează: adoptarea ultimei legi din codul electoral (votul prin corespondenta), adoptarea unui cod al alesilor locali si adoptarea codului incompatibilitatilor.

O prima lege adopata ca urmare a consultarilor dintre putere si opozitie a fost Codul Fiscal, votata joi in Parlament. De cateva zile, atat presedintele, cat si liderii PSD si PNL transmit mesaje de conciliere si se arata dispusi la dialog pe teme mari.

Presedintele Iohannis a reluat invitatia la consens intre partide intr-un discurs tinut joi cu ocazia primirii sefilor misiunilor diplomatice ale României în străinătate la lucrările Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române:

„(…) În acelasi timp, si politica internă a început să intre într-o nouă etapă. Doresc să subliniez acest lucru apăsat, pornind de la celebra formulare: „Dati-mi o bună politică internă si vă voi da o bună politică externă!”.

Politica internă trece treptat într-un ciclu de stabilitate, dialog, consens pe teme majore. Climatul politic începe să se schimbe în raport cu anii precedenti si, pentru prima dată după o lungă perioadă de conflict permanent, pe probleme care privesc interesele României s-a putut obtine consens.

Sunt bucuros să constat si că actorii politici, putere si opozitie, au înteles că, dincolo de contradictiile inerente, firesti în democratie, există si calea dezbaterii si dialogului. În aceste prime luni ale anului 2015, consultările au devenit normalitate.

Obiectivul meu este ca în politica internă să păstrăm si să dezvoltăm acel set de argumente care să creeze încredere în România în plan extern. Includ aici nu doar cele de mai sus, ci si întărirea mecanismelor democratice, continuarea luptei împotriva coruptiei, întărirea statului de drept si, desigur, independenta justitiei”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.