Putin condamnă violențele de la Kiev

Președintele rus Vladimir Putin a condamnat vineri ‘evenimentele tragice’ care au avut loc în fața parlamentului de la Kiev la începutul săptămânii, când confruntările dintre forțele de ordine și militanți de extrema dreaptă s-au soldat cu trei morți și 100 de răniți, relatează France Presse.

Comentând pentru prima dată ciocnirile care au urmat adoptării luni de către deputații ucraineni a unei reforme constituționale controversate, Putin a invocat ‘un nou exemplu de confruntare politică în Ucraina’.

Trei membri ai Gărzii Naționale ucrainene au decedat în urma rănilor provocate de o grenadă de luptă aruncată de unul dintre manifestanți, dintre care majoritatea erau afiliați partidului de extrema dreaptă Svoboda.

Potrivit lui Putin, reforma constituțională apărată de președintele ucrainean Petro Poroșenko, care acordă mai multă autonomie regiunilor separatiste proruse din estul Ucrainei, nu a fost decât un ‘pretext pentru intensificarea luptei pentru putere’ la Kiev.

Întrebat despre evenimentele din capitala ucraineană, președintele rus a răspuns: ‘Acest lucru nu depinde de noi, aceasta depinde de Ucraina, de poporul ucrainean și de cât timp el va mai suporta această dezordine’.

Cu toate acestea, Vladimir Putin a subliniat că este ‘crucial’ ca autoritățile de la Kiev să acorde mai multă autonomie regiunilor separatiste Donețk și Lugansk, așa cum prevăd acordurile de pace de la Minsk-2, semnate în februarie.

Amendamentele constituționale aflate la originea violențelor de luni, la Kiev, sunt considerate prea dureroase de mulți ucraineni care le văd ca pe o concesie inacceptabilă făcută rebelilor și Moscovei, după 16 luni de un conflict, care a făcut mai mult de 6.800 morți.

Textul mai trebuie aprobat într-o a doua lectură la o dată ce nu a fost încă stabilită, ceea ce ar putea fi mai complicat, având în vedere că este necesară o majoritate de două treimi din voturi.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.