45.000 de români au călătorit prin programul Senior Voyage

Cei peste 45.000 de români care au călătorit prin programul Senior Voyage în ultimii cinci ani au alocat un buget mediu de 430 – 450 euro pe o vacanță, conform unui studiu realizat de un tour-operator și dat vineri publicității.

Seniorii români, turiști cu vârsta de peste 55 de ani, călătoresc rareori singuri, preferând să plece în vacanță fie în cuplu, fie în grup. Circa 30% dintre ei vin cu însoțitori (copii, nepoți sau prieteni) care nu au încă 55 de ani, vârsta la care turiștii se pot înscrie în programul Senior Voyage, informează Agerpres.

Conform studiului Christian Tour, 85% dintre ei provin din mediul urban, majoritatea având vârste cuprinse între 55 și 65 de ani. Aproximativ 60% dintre ei sunt sprijiniți financiar de copii sau nepoți când vine vorba despre sejururi, iar foarte mulți primesc cadou pachete turistice Senior Voyage de la copiii plecați în străinătate.

„Din 2010 încoace, numărul turiștilor prin programul Senior Voyage a crescut cu aproape 400%. Mai mult, în primele 6 luni ale anului 2015, numărul lor s-a dublat față de anul trecut. Foarte mulți dintre ei ne-au devenit clienți fideli. În momentul de față, avem 18.000 de posesori ai Club Card-ului Senior Voyage cu care călătoresc în medie de două ori pe an’, spune Marius Pandel, directorul general al Christian Tour, care a introdus pachetele Senior Voyage în România.

În ce privește confortul, seniorii își doresc transport cu avionul și cazare la hoteluri de 4 stele. Preferințele seniorilor în materie de destinații rămân și ele constante, cu Sicilia pe primul loc în top, urmată de Costa del Sol, Napoli-Sorrento, Coasta de Azur, Portugalia, Toscana.

O creștere spectaculoasă de la un sezon la altul, de 200%, înregistrează cererile pentru destinații exotice, precum Dubai, croaziere pe Marea Mediterană sau Croaziera Emiratele Arabe Unite-Dubai. Totodată, numărul celor care au ales o vacanță Senior Voyage în România s-a dublat în 2015.

Programele pentru România includ vacanțe în Maramureș și Moldova, Dobrogea, Delta Dunării, Transilvania, Oltenia și Banat-Clisura Dunării.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.