Selecționerul Ungariei, mulțumit de egalul cu România

Germanul Bernd Storck, selecționerul echipei de fotbal a Ungariei, s-a declarat mulțumit de egalul cu formația României, înregistrat vineri seara, la Budapesta, în preliminariile EURO 2016.

”Știam că va fi foarte greu. Am avut doar trei antrenamente, sunt jucători care nu au echipe și, pe deasupra, am avut și două accidentări, iar după 20 de minute a trebuit schimbat și Juhasz. Sunt mulțumit de rezultatul obținut”, a declarat Storck, la conferința de presă ulterioară meciului în care a debutat în funcția de selecționer.

”Am încercat tot posibilul, pentru suporteri, am făcut unele schimbări, am avut și unele situații din care am fi putut marca, dar și ai au ratat în repriza a doua. Una peste alta sunt mulțumit”, a precizat germanul.

Storck consideră că echipa Ungariei are o organizare foarte bună a jocului și o disciplină de joc și vrea să păstreze aceste lucruri.

”Tactica a fost să stăm bine în apărare și când e posibil să ieșim pe aripi, pentru că știam că ei sunt tari pe centru. România este o echipă foarte bună, cu jucători valoroși și nu trebuia să pierdem minge central, de aceea am jucat cu mingi lungi”, a dezvăluit tehnicianul german.

În perspectiva meciului de luni, cu Irlanda de Nord, la Belfast, Storck a afirmat că trebuie mai întâi să vadă ”cine poate alerga”, precizând că este nevoit să facă unele schimbări.

Storck consideră că situația în grupă nu s-a schimbat, deși Irlanda de Nord a câștigat în Feroe (3-1) și se află pe primul loc în grupă: ”Vrem să facem un joc bun și ne vom bate până la capăt pentru locul al doilea, chiar dacă și locul trei poate asigura calificarea directă.”

Antrenorul echipei Ungariei a recunoscut că ”România se află mai departe, e o echipă mai experimentată” și nu trebuie comparată cu echipa gazdă.

”Va fi greu cu Irlanda de Nord, pentru că Ungaria nu este o echipă în situația de a domina, ci de a reacționa. Nu e ușor, mai avem mult de muncă. Jucătorii au făcut o treabă bună, însă, nu numai în acest joc, au dat maximum, în fața unei echipe care ocupă locul 7 în lume (România, locul 7 în clasamentul FIFA)”, a conchis Bernd Storck.

Naționalele de fotbal ale Ungariei și României au terminat la egalitate, 0-0, vineri seara, pe Groupama Arena din Budapesta, în preliminariile EURO 2016 la fotbal. În urma acestei remize și a celorlalte rezultate din grupă (Grecia — Finlanda 0-1, Insulele Feroe — Irlanda de Nord 1-3), România a coborât de pe primul loc în grupă.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.