Ministrul Agriculturii vrea sprijin european pentru fermieri
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, va solicita, luni, la Bruxelles, soluții de sprijin pentru urgente atât pentru fermierii afectați de secetă cât și pentru producătorii cărora criza din sectorul laptelui le-a diminuat veniturile, informează, duminică, reprezentanții ministerul.
Daniel Constantin, împreună cu secretarul de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, George Turtoi, participă, luni, la reuniunea Consiliului Uniunii Europene (Agricultură și Pescuit).
Președinția luxemburgheză dorește să concentreze dezbaterile asupra unor chestiuni sensibile referitoare la situația dificilă existentă în anumite sectoare agricole la nivel european. În acest context, ministrul Daniel Constantin va prezenta situația din sectorul agricol din România solicitând în acest sens soluții urgente atât pentru fermierii afectați de secetă cât și pentru producătorii cărora criza din sectorul laptelui le-a diminuat considerabil veniturile.
De asemenea, vor fi purtate discuții la nivel de comisar și la nivel tehnic pentru identificarea de modalități concrete de punere în practică a acestora.