Pepsi și Coca-Cola se bat să investească în iaurtul grecesc
De la lansarea sa în Statele Unite ale Americii, iaurrtul Chobani se bucură de un succes imens, plasându-se pe locul trei în segmentul iaurturilor.
Acest lucru a atras atenția potențialilor investitori în producătorul grec de iaurturi. Se pare că cei doi rivali, Pepsi și Coca-Cola și-au arătat intențiile de a investi în producătorul grec de iaurt Chobani, potrivit publicației franceze economice Les Echos, citată de Ziarul Financiar.
Din cauza faptului că segmentul băuturilor răcoritoare este în scădere, acest fapt ducând la o încercare de diversificare a sectoarelor de producție. Văzând că sectorul alimentelor ce susțin un stil de viață sănătos este în creștere, Coca-Cola și Pepsi încearcă să investească în aceste companii.
Chobani, cea mai bine cotată marcă de iaurt din America a fost lansată în anul 2005, de imigrantul turc Hambi Ulykaya. Acesta a pus bazele companiei în SUA, pornind totul de la 0 și reușid ca în 2002, Chobani să dețină 18% din piața americani a iaurturilor.
În acest moment, nu este sigur dacă negocierile vor duce la un acord între Chobani și Coca-Cola sau Pepsi, din cauza faptului că cele două companii nu sunt singurele care doresc să investească în iaurt.