Accident grav la Constanța. Patru persoane au ajuns la spital!
Un accident grav a avut loc vineri la ieşirea din Constanţa către Valu lui Traian. Patru oameni, printre care şi un copil au ajuns la spital, după ce maşina în care se aflau a fost izbită violent de un tir. De vină pentru producerea accidentului este un taximetrist, care a făcut o manevră interzisă. Şoferul vinovat a fugit imediat de la locul accidentului, relatează Romania TV.
Pe imaginile surprinse de camerele de supraveghere din zonă se poate observa cum taximetristul virează stânga pe linia continuă. Şoferul unui autoturism care se îndrepta către Constanţa nu a mai putut evita impactul şi a tras brusc stânga de volan. Atunci a intrat pe contrasens şi a fost lovit în plin de un tir.
În urma impactului, patru victime, printre care şi un copil, au suferit multiple traumatisme şi au fost transportate la spitalul judeţean Constanţa. Din fericire, sunt în afara oricărui pericol.
Politistii sosiţi la faţa locului au crezut iniţial că şoferul autoturismului a intrat pe contrasens din cauza neatentiei, însă după ce au văzut imaginile de pe camerele de supraveghere din zonă, ancheta a luat o cu totul altă întorsătură.