Votul prin corespondență, adoptat de senatori

Senatul a adoptat, luni, legea privind votul prin corespondență, care se va aplica la alegerile parlamentare, prezidențiale și europarlamentare, iar alegătorii din străinătate vor putea să opteze pentru această procedură printr-o cerere scrisă transmisă ambasadei sau printr-un formular online.

Astfel, printr-un amendament adus de Comisia de cod electoral propunerii, alegătorii din afara granițelor își pot exprima votul în alegerile parlamentare, prezidențiale și europarlamentare înscriindu-se în Registrul Electoral cu opțiunea ‘vot prin corespondență’.

Alegătorul trebuie să depună o cerere scrisă, personal sau transmisă prin poștă, la misiunea diplomatică sau oficiul consular din statul de domiciliu sau reședință, la care se anexează o copie a pașaportului cu menționarea statului de domiciliu în cazul cetățenilor români cu domiciliul în străinătate, respectiv o copie a actului de identitate și a documentului care dovedește reședința, în cazul cetățenilor cu reședința în străinătate.

Alegătorul poate opta pentru completarea formularului electronic pus la dispoziție online de către Autoritatea Electorală Permanentă, la care anexează o fotografie a pașaportului cu menționarea statului de domiciliu pentru cetățenii români cu domiciliul în străinătate, respectiv o copie a actului de identitate și a documentului care dovedește reședința, în cazul cetățenilor cu reședința în străinătate.

Printr-un alt amendament adus în comisia de specialitate articolului 9 din proiectul legislativ, Biroul electoral pentru votul prin corespondență asigură, în ziua votării, după închiderea urnelor (după ora 21,00), desigilarea plicurilor, numărarea voturilor și consemnarea rezultatelor votului în procesele verbale.

De asemenea, programul și sediul birourilor electorale pentru votul prin corespondență sunt aduse la cunoștință publică, „prin orice mijloc de publicitate”, prin grija AEP și a Ministerului de Externe.

„Misiunile diplomatice, oficiile consulare, secțiile consulare, dacă acestea funcționează în locații diferite, și institutele culturale din străinătate ale României asigură imprimarea de buletine de vot prin corespondență (…), precum și punerea liberă și gratuită a acestora la dispoziția alegătorilor în spațiile accesibile publicului din sediile proprii”, se arată în amendamentul adus articolului 13 din lege.

Dacă în textul inițial al propunerii legislative Guvernul și Ministerul de Externe asigurau sediile și dotarea birourilor electorale pentru votul prin corespondență, comisia a decis ca această atribuție să revină exclusiv Executivului.

Raportul Comisiei de cod electoral a fost însușit de plenul Senatului, propunerea legislativă urmând să intre în dezbaterea Camerei Deputaților cu rol decizional în acest caz.

Senatul a adoptat inițiativa de lege cu 117 voturi pentru și zece voturi împotrivă.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.