Zece tineri, în stare foarte gravă la Spitalul de Arşi

Zece tineri internaţi la Spitalul de Arşi din Capitală în urma incendiului puternic din Club Colectiv, de vineri seară, sunt în stare critică, potrivit medicilor.

„Avem 10 pacienţi ventilaţi mecanic, internaţi la Teraie Intensivă, pentru care prognosticul este rezervat şi foarte prost. Au arsuri pe aproximativ jumătate din suprafaţa corporală, dar sunt şi pacienţi cu arsuri pe 20% din suprafaţă, însă toţi au arsuri de zonă cerebrală şi foarte posibil de căi aeriene şi chiar la ochi. Urgenţa chirurgicală a constat în incizii de decompresiune, să nu se producă sindrom de compresie. Restul operaţiilor, de grefare de piele, vor fi analizate pe parcurs. Vorbim de arsuri severe, dar şi mai importantă e componenta pulmonară pentru că pot apărea complicaţii severe. Deocamdată pericolul de deces îi pândeşte în orice moment”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului de Arşi din Bucureşti, Adrian Stănculea, relatează Romaniatv.net.

Majoritatea pacienţilor de a Spitalul de Arşi sunt tineri, iar alţi 7 sunt „la limita terapiei intensive”. „Analizăm posibilitatea de a se mai face transferuri, ne organizăm să vedem cum putem să prelum şi de la alte unităţi pentru că experienţa noastră e mult mai mare. Dar şi la alte spitale se acordă îngrijiri speciaizate, au secţii de chirurgie plastică. Probabil pe parcurs vom mai schimba bolnavii, dar e o decizie care se va lua şi la alte nivele”, a precizat medicul, adăugând că Spitalul de Arşi a primit foarte mult ajutor, constând în aparatură medicală sosiă de la Institutul Matei Balş şi de la firme private. „De sânge nu e cazul. E foarte important ca oamenii să doneze sânge pentru operaţiile ulterioare şi care nu se vor desfăşura doar la noi. Majoritatea pacienţilor sunt tineri. La noi este unul singur neidentificat”, a declarat purtătorul de cuvânt.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență s-a reunit sâmbătă dimineaţă, la Palatul Victoria, sub conducerea vicepremierului Gabriel Oprea. La ședință au fost prezenți reprezentanții tuturor ministerelor și autorităților centrale cu competențe în situații de urgență care au intervenit în cazul incendiului puternic produs vineri seară la Club Colectiv din Bucureşti, soldat cu 27 de morţi şi peste 180 de răniţi. Dintre morţi, 17 rămân încă neidentificaţi, iar dintre cei 146 de răniţi internaţi doar pentru cinci nu s-a stabilit încă identitatea. Bilanţul morţilor ar putea creşte, potrivit lui Raed Arafat, care a explicat că o parte dintre răniţi sunt în stare critică. Dosarul a fost preluat de Parchetul General, care face cercetări în cauză şi a ridicat imaginie surprinse de camerele de supraveghere în momentele cumplite din Club Colectiv.

Sâmbătă dimineaţă mai erau 146 de răniţi internaţi în spitalele Floreasca, Universitar, Spitalul de Arşi, Elias, Bagdasar, Agripa Ionescu, Dimitrie Gerota, Spitalul Militar, Grigore Alexandrescu şi Budimex, cinci dintre ei rămânând neidentificaţi, potrivit secretarului de stat din Ministerul de Interne, Raed Arafat. Acesta a precizat că doar zece dintre tinerii care au murit în urma incendiului din Club Colectiv au fost identificaţi.

La spitalele din Capitală au ajuns 184 de persoane, dintre care 88 cu ambulanţele care au preluat răniţi de la locul tragediei, iar restul cu mijloace particulare de transport. Dintre aceştia mai sunt spitalizaţi 146, dintre care 15 la Spitalul Floreasca, 24 la Spitalul Universitar, 27 la Spitalul de Arşi, 16 la Spitalul Elias, 6 la Spitalul Pantelimon, 8 la Spitalul Sf. Ioan, 12 la Spitalul Militar, 25 la Spitalul Bagdasar, 8 la Spitalul Colţea, 4 la Spitalul Grigore Alexandrescu, 2 la Budimex, 4 la Spitalul Agripa Ionescu, al SRI, şi 3 la Spitalul Dimitrie Gerota, al MAI.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.