Aeroportul din Baia Mare, modernizat cu fonduri europene
Ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica, a anunțat, vineri seara, într-o conferință de presă, că Aeroportul internațional Baia Mare va beneficia de fondurile necesare extinderii pistei.
„Cred că săptămâna viitoare putem semna contractul de finanțare a Aeroportului internațional Baia Mare. Cred că ne-am specializat în finanțarea de lucrări pentru aeroporturi, iar cu puțin timp înainte am semnat contractul pentru Aeroporturile Satu Mare și Tulcea. Am deblocat problemele care existau la aeroportul din Suceava și sper ca și la Aeroportul internațional Baia Mare să se finalizeze lucrările contractului de finanțare, chiar dacă lucrările pe partea de execuție se află în procedură de contestație. Am înțeles că săptămâna viitoare urmează să aibă un răspuns în instanță și sper să se și finalizeze lucrările, ca din 2016 să beneficiem de alte fonduri (…) ca orice investiție într-un aeroport, indiferent de orice zonă a țării unde se află, indiferent de disputele politice pe un asemenea subiect, eu, personal, consider că orice investiție în acest domeniu poate genera creștere economică pentru zona în care se află”, a afirmat Marius Nica.
În aceeași conferință, senatorul Sorin Bota (PSD) a apreciat că, după terminarea lucrărilor de modernizare, Aeroportul internațional Baia Mare va deveni unul dintre principalele puncte de cargo din Transilvania.
„Preconizăm deschiderea unui punct de mărfuri, transporturi cargo pe Baia Mare, pentru că va avea o pistă corespunzătoare pentru aeronavele mediu curier, plus dezvoltarea unei baze logistice în vecinătatea aeroportului”, a explicat Sorin Bota.