Dosarul polițistului mort, preluat de Parchetul General
Dosarul privind moartea polițistului Bogdan Gigină a fost preluat de Parchetul General. Inițial, ancheta în acest caz a fost începută de Parchetul Capitalei sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Biroul de presă al Parchetului Capitalei a precizat pentru Agerpres că nu a fost vorba de o declinare de competență din partea acestei unități de parchet, ci Parchetul General a decis să preia acest dosar.
De altfel, Inspecția Judiciară s-a sesizat din oficiu cu privire la posibile încălcări ale dispozițiilor procedurale referitoare la competența de efectuare sau supraveghere a urmăririi penale în dosarul vizând decesul polițistului Bogdan Gigină, după ce în presă au apărut informații că vicepremierul Gabriel Oprea a folosit ilegal coloana oficială.
Polițistul Bogdan Gigină a decedat după ce, în seara zilei de 20 octombrie, a fost implicat într-un accident la intersecția Calea Plevnei cu bd. Știrbei Vodă.
Poliția Capitalei a anunțat ulterior că polițistul se afla în coloana oficială a vicepremierului Gabriel Oprea. „Polițistul Bogdan Cosmin Gigină se afla în exercitarea atribuțiunilor de serviciu specifice poliției rutiere, conform reglementărilor legale în domeniu, fiind angrenat în dispozitivul mobil și fix de fluidizare a traficului rutier în București, asigurând deplasarea în siguranță a coloanei oficiale, precum și a celorlalți participanți la trafic”, a precizat Poliția Capitalei.
Ulterior, vicepremierul Gabriel Oprea a fost audiat în calitate de martor de procurorii de la Parchetul Capitalei. „Eram în timpul serviciului, îmi făceam datoria. Veneam de la o instituție a statului român. Am declarat aceste lucruri, nu am voie să spun mai mult decât am declarat. N-am avut nimic în plus față de ceilalți miniștri de Interne. N-am avut anul acesta nicio zi de concediu, am muncit de dimineața până seara într-un context greu de securitate. Am avut mai multe deplasări. Ori de câte ori voi fi chemat la Parchet, voi declara. Am trimis toate documentele. Și vreau să știți că în toată activitatea mea de ministru sau de vicepremier nu am încălcat legea”, declara pe 28 octombrie vicepremierul Oprea, după ce a fost audiat la Parchet.