O butelie a explodat la Medgidia. O femeie este rănită
O butelie a explodat sâmbătă dimineaţa, în jurul orei 9.15, într-o anexă a unei gospodării situate pe strada Ecaterina Varga din Medgidia.
Proprietara, care locuieşte împreună cu soţul, a încercat să aprindă aragazul, moment în care s-a produs deflagraţia.
Victima a suferit arsuri superficiale, la prima evaluare, la o mână şi un picior şi a fost transportată la spital. Pompierii spun că explozia s-a produs din cauza acumulării de gaze, cel mai probabil femeia uitând-o deschisă. Deflagraţia nu a fost urmată de incendiu.