Antonescu îl acuză pe Ponta că face greșeli

Fostul preşedinte al PNL, Crin Antonescu, a declarat la Realitatea TV, la emisiunea Jocuri de Putere, că ordonanţa de urgenţă care permite traseismul politic este o greşeală a lui Victor Ponta.

Antonescu a precizat că PNL a decis să iasă din USL în momentul în care a devenit limpede că PSD-ul condus de Victor Ponta este acelaşi partid de până în 2004.

“S-a vorbit foarte mult despre ruperea USL, despre cauze şi făptaşi sau făptaş. Propaganda domnului Ponta a conchis că într-o zi Antonescu a înnebunit şi a rupt USL-ul. Azi, pentru cine vrea să gândească lucrurile la rece o să mai spun un lucru. Miza fundamentală a înţelegerii mele cu Ponta, a USL, a fost: PSD-ul din USL nu va mai face ce a făcut PSD îân România până în 2004. Un an de zile, pentru mine a devenit limpede că acest termen fundamental al înţelegerii este încălcat şi că PSD-ul condus de Ponta este acelaşi PSD de până în 2004. Chestiune pe care am socotit-o inacceptabilă”, a spus Antonescu.

“Această ordonanţă este o greşeală uriaşă a domnului Ponta. A început să facă greşeli foarte mari, una este menţinerea domnului Palada în funcţia de purtător de cuvânt. Ordonanţa e o greşeală uriaşă pentru că, având în vedere maşinăria de care beneficiază Ponta în raport cu contracandidaţii săi la preşedinţie nu putea pierde decât într-un singur fel – întărind în societatea românească sentimentul că se întoarce PSD-ul de până în 2004. Printr-un act politic precum această ordonanţă, domnul Ponta a luat-o pe calea pe care poate pierde alegerile în această toamnă. E o greşeală inutilă şi neforţată. Până acum, primarii care doreau să treacă de partea guvernului în schimbul primirii alocărilor bugetare o făceau oricum. Ce l-a determinat totuşi? Natura de nereprimat a acestui PSD incorigibil şi faptul că în faţa temerilor lui Ponta şi PSD că ar pierde alegerile, arma intimidării şi a presiunii psihologice a fost scoasă la iveală”, a mai spus Antonescu .

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.