Șocant: Vârsta teroriștilor de la Paris, între 15 și 18 ani!
Vârsta celor șapte teroriști care au comis atentatele de vineri seară din Paris, soldate cu 129 de morți și peste 350 de răniți, ar oscila între 15 și 18 ani, a informat sâmbătă seară postul Europe 1, care citează surse de la Institutul Medico-Legal din capitala Franței.
Cadavrele teroriștilor kamikaze au fost duse la morga din Paris unde anchetatorii speră să-i poată identifica pe toți pe baza analizelor ADN sau a amprentelor, a relatat sâmbătă în ediția electronică publicația spaniolă ABC. Anchetatorii vor să afle dacă teroriștii se aflau deja în evidențele poliției ca fiind potențiali suspecți de terorism, caz în care ar trebui să existe pe numele fiecăruia o așa-numită fișă S.
Un pașaport sirian și altul egiptean au fost descoperite asupra unora dintre autorii atacurilor din Paris. Pașaportul sirian a fost găsit în apropierea cadavrului unuia dintre atacatori. Potrivit guvernului grec, deținătorul documentului sirian se înregistrase în octombrie, la sosirea pe insula greacă Leros.
Autoritățile franceze l-au identificat drept Ismail Omar Mostefai pe unul dintre cei trei teroriști care au ucis vineri seară cel puțin 89 de oameni în sala de concerte din Bataclan (centrul Parisului), a informat presa franceză, citată de EFE.
Născut în capitala Franței și având 29 de ani, Mostefai a fost identificat după amprentele prelevate de la o bucată de deget găsită în sala de concerte. Informația a fost divulgată de deputatul și primarul orașului Chartres, Jean-Pierre Gargantas, și confirmată din surse ale ziarului Le Monde. Potrivit cotidianului francez, este posibil ca Mostefai să fi călătorit în Siria câteva luni la rând, în iarna dintre anii 2013 și 2014.
Născut în 1985 în suburbiile Parisului, în Courcouronnes, acest „tânăr cu rădăcini algeriene” avea doi frați și două surori. Mostefai fusese condamnat de nu mai puțin de opt ori pentru delicte de drept comun, între 2004 și 2010, dar nu a fost niciodată închis. Din 2010, Omar apărea în evidențele serviciilor secrete franceze ca suspect de integrism islamic, dar nu era pus sub urmărire, au declarat surse ale poliției citate duminică de postul de televiziune BFM TV.
Potrivit postului de televiziune citat, Omar frecventa des o moschee din Lucé, în departamentul Eure et Loir. Tatăl și unul dintre frații acestuia au petrecut noaptea de sâmbătă spre duminică în arestul Direcției Antiteroriste a Poliției (SDAT) din Levallois Perret, la periferia Parisului, unde au fost interogați pentru a stabili dacă erau la curent cu activitățile lui Omar.
Locuințele celor două rude ale lui Omar, în Romilly sur Seine (Eure et Loir) și în Bondoufle (Essonne), au fost percheziționate sâmbătă. Fiind vorba de un caz de terorism, cei doi ar putea fi reținuți până la 96 de ore înainte de a fi trimiși în fața unui judecător. Fratele lui Omar, în vârstă de 34 de ani, s-a prezentat de bună voie la poliție, după ce a aflat că acesta era implicat în atentate. Însă, potrivit cotidianului francez Le Parisien, el s-a declarat surprins de vestea că fratele său ar fi unul dintre teroriștii din Paris. „Este o nebunie, un vis urât”, ar fi declarat el polițiștilor care îl anchetau, cărora le-a mai spus că nu ținea legătura cu Omar de ani buni din cauza unor „certuri în familie”, dar știa că a fost în Algeria, țara de origine a familiei Mostefai.
Cel puțin unul dintre teroriștii care au luat parte la atentatele de vineri seară din Paris a încercat să intre pe Stade de France (la periferia nordică a orașului), unde se desfășura meciul amical de fotbal dintre selecționatele Franței și Germaniei, pentru a detona înăuntru încărcătura explozivă pe care o avea asupra sa și pentru a provoca panică și îmbulzeală.