Steaua, umilită de Dinamo în Ștefan cel Mare. Becali ia foc!

Dinamo a învins-o pe Steaua cu scorul de 3-1 (0-0), duminică seara, pe Stadionul Dinamo din București, în cadrul etapei a 18-a a Ligii I, aceasta fiind prima victorie a dinamoviștilor în derby-ul fotbalului românesc în ultimii patru ani.

Dinamo a făcut o repriză secundă foarte bună, marcând trei goluri în urma unui joc pragmatic, prin Fernando Varela (autogol, 56), Antun Palic (67) și Eddy Harlem Gnohere (84). Steaua, care a făcut un joc foarte slab, a reușit golul de onoare în prelungiri, prin Nicolae Stanciu (90+2).

Dinamo nu o mai învinsese pe Steaua din aprilie 2011, când câștiga cu 1-0 în Ghencea.

Prima repriză a fost una anostă, fără prea multe acțiuni de poartă, în care Dinamo s-a apărat bine și a încercat să dea lovitura pe contre, iar Steaua s-.a chinuit să construiască, fără a avea însă claritate în joc. Prima ocazie a partidei a fost semnată de dinamovistul Paul Anton (26), al cărui șut de la 25 de metri a fost respins de Niță. Trei minute mai târziu, Stanciu a avut o oportunitate bună, dar a reluat slab din 14 metri, fără probleme pentru Cerniauskas.

Steaua a început repriza secundă cu o ratare uriașă a lui Adi Popa, care a trimis mult pe lângă poartă cu stângul, de la doar 8 metri (51).

La scurt timp, Dinamo a dat lovitura la capătul unui contraatac purtat de noul intrat Gavrilă, care a centrat în fața porții, portarul Niță a ratat intervenția, iar mingea s-a lovit de Varela și a intrat în poartă: 1-0 (56).

Dinamo și-a majorat avantajul în min. 67, când, tot în urma unei faze pornite de la Gavrilă, Guilherme a respins greșit, iar Palic a trimis în plasă de la circa 17 metri: 2-0.

Steaua a avut o replică palidă, Stanciu reluând slab centrarea lui Guilherme (77), fără probleme pentru portar.

Gazdele au marcat și al treilea gol, în min. 84, când Gavrilă a centrat, iar Gnohere a reluat imparabil din mijlocul careului: 3-0.

Steaua a forțat golul de onoare pe final, dar Stanciu a nimerit bara din lovitură liberă (89), același jucător reușind să înscrie în prelungiri, cu un șut de la circa 22 de metri (90+2).

De menționat că fostul internațional Mirel Rădoi, antrenorul de facto al Stelei, a părăsit terenul arătând degetul mijlociu spectatorilor de la tribuna a doua, care i-au cerut demisia la finalul partidei.

Dinamoviștii au pătruns pe teren cu un banner pe care scria ”Respect Reșița”, în semn de susținere pentru fotbaliștii echipei CS Metalul Reșița (liga a doua), neplătiți de mai multe luni.

După episodul 134 din derby-ul Dinamo — Steaua în campionat, Dinamo are 46 de victorii, Steaua 41, iar 47 de meciuri s-au încheiat la egalitate, steliștii având încă avantaj la golaveraj, cu 182-177.

În tur, scorul a fost egal, 0-0. În acest sezon al Ligii I, Dinamo este la a doua victorie consecutivă, după două eșecuri la rând. Steaua are doar o victorie în ultimele cinci partide din campionat (două eșecuri, două egaluri).

Dinamo București — Steaua București 3-1 (0-0)
Au marcat: Fernando Varela (autogol, 56), Antun Palic (67), Eddy Harlem Gnohere (84), respectiv Nicolae Stanciu (90+2).
București, Stadion Dinamo: 10.488 spectatori
Liga I Orange, etapa a 18-a

Au evoluat echipele:

Dinamo: 1. Vytautas Cerniauskas — 14. Fai Collins, 5. Ionuț Nedelcearu, 17. Miha Mevlja, 7. Steliano Filip — 28. Paul Anton (8. Ricky van Haaren, 74) — 9. Dorin Rotariu, 80. Aljosa Vojnovic (căpitan), 20. Antun Palic, 90. Gezim Shalaj (77. Bogdan Gavrilă, 53) — 18. Marcel Essombe (31. Eddy Harlem Gnohere, 63). Antrenor: Mircea Rednic.
Rezerve neutilizate: 41. Iustin Popescu — 6. Ante Puljic, 30. Andrei Tîrcoveanu, 94. Nicolae Laurențiu Corbu.

Steaua: 1. Florin Niță — 2. Cornel Râpă, 33. Fernando Varela (căpitan), 13. Alin Toșca, 16. Guilherme (27. Cristian Onțel, 85) — 21. Nicandro Breeveld, 8. Lucian Filip (19. Vlad Mihalcea, 79) — 77. Adrian Popa, 10. Nicolae Stanciu, 17. Alexandru Tudorie (94. Rareș Enceanu, 68) — 15. Gregory Tade. Antrenor: Mirel Rădoi.
Rezerve neutilizate: Ionuț Poiană — 4. Cătălin Carp, 20. Jean Sony Alcenat, 28. Alexandru Târnovan.

Arbitru: Pavel Cristian Balaj (Baia Mare); arbitri asistenți: Octavian Șovre (Oradea), Vasile Marinescu (București); arbitru de rezervă: Andrei Istrate (București)
Observatori: Augustus Constantin (Râmnicu Vâlcea) — CCA, Adrian Ionescu (București) — LPF
Cartonașe galbene: Breeveld (28), Râpă (44), Vojnovic (60), Tudorie (65), Enceanu (79), Palic (87), Gnohere (90+4).

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.