Dănciulescu îl vrea selecționer pe Rednic
Directorul sportiv al FC Dinamo, Ionel Dănciulescu, a declarat, joi, că antrenorul Mircea Rednic ar merita să fie selecționer deoarece este cel mai bun tehnician din România.
Întrebat dacă Rednic este o soluție pentru banca tehnică a echipei naționale după EURO 2016, când expiră contractul lui Anghel Iordănescu, Dănciulescu a afirmat: „Mircea Rednic ar fi meritat mai demult să fie selecționer, nu doar acum. Din punctul meu de vedere, el este antrenorul numărul 1 din România. Pentru el vorbesc rezultatele, nu o spun eu. Poate va ajunge acolo, sper să își dorească și el să antreneze echipa națională atunci când va fi chemat. Dar pentru noi e mai bine să fie aici”, informează Agerpres.
În ceea ce îl privește pe mijlocașul formației Pandurii Târgu Jiu, Mihai Răduț, Dănciulescu a menționat că este exclus un transfer al acestuia până în vara anului 2016. „Au fost discuții mai vechi, dar până în vară nu se poate vorbi de un eventual transfer. În ultima perioadă nu s-a mai discutat despre el. Răduț este un jucător bun, interesant. Dar este exclus să vină până în vară, așa că nu are sens să mai vorbim acum. El este acum jucătorul celor de la Pandurii și cred că acolo va rămâne”, a explicat oficialul dinamovist.
Ionel Dănciulescu, jucătorii din lotul echipei Dinamo și antrenorul Mircea Rednic au efectuat, joi, un control stomatologic la Clinica de Excelență Dentară „Dr. Leahu”, partener de imagine al grupării alb-roșii.