Mesajul premierului Cioloș de Ziua Națională
Premierul Dacian Cioloș afirmă, într-un mesaj de Ziua Națională postat luni pe pagina sa de Facebook, că nevoia de a fi împreună rămâne un țel pentru românii din întreaga lume, iar de 1 Decembrie acest sentiment ne poate face să vrem mai mult de la locul pe care îl numim acasă.
„Dragi români, în decembrie 1918 provinciile istorice românești s-au strâns laolaltă după ani lungi în care au avut toate un singur țel: să fie împreună. Acum, după 97 de ani, nevoia de a fi împreună rămâne un țel pentru românii din întreaga lume. Pentru cei de acasă, pentru cei din imediata apropiere a țării sau pentru toți cei risipiți în lumea largă, de la Roma la Londra, de la Madrid la Chișinău sau din America în Australia. 1 Decembrie este ziua în care ne simțim cu toții că suntem români și că a fi împreună, indiferent unde suntem, poate fi acel sentiment care să ne facă să vrem mai mult de la locul pe care îl numim acasă”, spune primul-ministru în mesajul postat în format video.
El adaugă că pe durata cât va ocupa funcția de șef al Guvernului va încerca să stabilească ca direcție, „odată pentru totdeauna”, dorința de a avea o țară cu care să ne mândrim nu doar pentru pentru istoria ei, ci și pentru prezent.
„Și aici, acasă, avem o țară cu care să ne mândrim nu doar pentru istoria ei, ci și pentru prezentul ei. O țară unde decența și cu speranța sunt împreună, respectul fiecăruia și meritele îi sunt recunoscute, unde guvernarea se dedică țării, iar rezultatele se văd, unde munca cinstită este răsplătită pe merit, dreptatea triumfă și transparența este regula, și nu excepția. Aceasta este țara în care eu vreau să fiu prim-ministru și atâta timp cât voi ocupa această poziție mă voi strădui să stabilesc, odată pentru totdeauna, această direcție în care să ne îndreptăm. O Românie în care să avem încredere, o Românie de care să ne putem bucura cu toții. La mulți ani, România! La mulți ani, români, oriunde vă aflați!”, mai spune premierul Cioloș în mesaj.