Băsescu a venit la parada de 1 decembrie cu nepoțica!
Fostul preşedinte Traian Băsescu a venit la parada de 1 Decembrie, organizată marţi în Piaţa Constituţiei, însoţit de nepoţica sa, Sofia Anais, fiica mezinei Elena Băsescu.
Traian Băsescu şi Sofia Anais au stat în tribuna oficială, de unde au urmărit parada militară.
Pe pagina de Facebook, Traian Băsescu a postat o imagine cu mesajul „La multi ani, România mea”. Unii internauţi au sancţionat postarea fostului sef al statului. „Romania este a tuturor romanilor nu a dvs. La multi ani Romania ar fi fost suficient. Suna sinistru avand in vedere ca ati fost Presedintele Romaniei pentru o perioada prea mare. Trist !!!”
Răspunsul lui Băsescu: „Spuneţi şi dumneavoastră, măcar în gînd, ROMÂNIA MEA. Pare greu?”
” Din fericire nu mai este ROMANIA ta. Din nefericire nici fara tine nu sunt prea fericit… Dar sunt fericit ca nu mai este a ta!!!”, i-a scris un alt internaut. „Oricum, indiferent unde am fost şi ce am făcut sau ce voi face, va rămîne ROMÂNIA MEA. Încercaţi şi dumneavoastră”, a fost replica lui Băsescu.