Târgul „Crăciun Țărănesc”, la Muzeul Țăranului Român

Târgul „Crăciun Țărănesc”, care aduce în Capitală zeci de producători, se va desfășura între 18 și 23 decembrie, în curtea Muzeului Țăranului Român, informează un comunicat transmis marți Agerpres.

La manifestare vor participa aproximativ o sută de meșteri, artizani și producători autohtoni. Târgul este deschis între orele 10,00 și 18,00, iar intrarea este liberă.

Vizitatorii vor putea degusta produse naturale și produse tradiționale speciale pentru Crăciun: șorici, tobă, lebăr, cârnați, afumături din carne de porc Mangalița din Maramureș, brânzeturi de oaie, vacă sau capră din Argeș, cozonacul „Bujor” și cozonac domnesc cu nucă, cozonaci pufoși, împletiți și cozonaci uriași de 20 de kilograme, prăjituri tradiționale din Maramureș.

La vânzare sunt scoase și produse de post: zacuști muntenești și moldovenești, dulcețuri, miere și produse apicole, siropuri, pâine de manufactură cu maia, covrigi, turtă dulce, mere și nuci.

La fața locului, de dimineață, gospodinele vor pune la ceaun sarmale, varză cu mămăliguță sau fasole, pomana porcului și ciolan fiert în vin cu usturoi, storceag și fel de fel de bunătăți.

Vizitatorii pot găsi la târg, pe lângă delicatese, meșteri populari și artiști handmade care au realizat diverse obiecte pentru Crăciun: ornamente pentru pom, felicitări realizate manual, ceramică, ii, icoane, obiecte din piele, mic mobilier pictat, bijuterii handmade, obiecte realizate din lână și croșetate, obiecte din lemn etc. Oferta manifestării este completată de târgul de antichități ce cuprinde cufere, mobilier, tablouri, bijuterii, cărți, cărți poștale, patefoane.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.