Elicopter rus cu 22 de persoane la bord, aterizare forțată!

Un elicopter de transport Mi-8 a efectuat miercuri o aterizare forțată în Kamceatka (Extremul Orient rus), incidentul soldându-se cu un mort, a indicat Comitetul local de anchetă, într-un comunicat, citat de AFP.

Elicopterul, care avea 19 pasageri și trei membri ai echipajului la bord și asigura o legătură locală, a efectuat o ‘aterizare brutală’ în jurul orei 02.10 GMT, la aproximativ 70 km de localitatea Sobolevo, conform aceleiași surse.

‘Potrivit primelor informații, o persoană și-a pierdut viața’, precizează comitetul de anchetă, anunțând deschiderea unei anchete pentru ‘încălcarea regulilor de securitate în transportul aerian’. O echipă de salvare de peste 70 de oameni și 12 vehicule au fost mobilizate la locul incidentului, a indicat Ministerul rus pentru Situații de Urgență.

Aparatul companiei aeriene regionale, Vitiaz Aero, care transportă muncitori în domeniul gazelor, a căzut pe o parte în timp ce încerca să ia altitudine, potrivit mass-media ruse.

Accidentele aeriene sunt frecvente în Rusia, deseori acestea fiind atribuite stării aparatelor de zbor sau unor defecțiuni de întreținere a lor, notează AFP.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.