Noi secretari de stat la Economie și Justiție
Premierul Dacian Cioloş i-a numit pe Adrian Baboi-Stroe şi pe Anca Magdalena Chiser în funcţia de secretar de stat la Ministerul Justiţiei, respectiv Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri. Anca Magdalena Chiser a figurat în 2004 pe listele PSD pentru un loc de deputat.
Liviu Stancu a fost eliberat, la cerere, din funcţia de secretar de stat în Ministerul Justiţiei, iar în locul său a fost numit Adrian Baboi-Stroe, potrivit deciziilor publicate marţi în Monitorul Oficial.
Adrian Baboi-Stroe este expert în politici publice, având un masterat la London School of Economics and Political Science. Noul secretar de stat a lucrat în cadrul unor ONG-uri ca Transparency International sau Institutul pentru Politici Publice, dar şi la Delegaţia Comisiei Europene în România.
Potrivit profilului de LinkedIn, ea este din decembrie 2014 consilier personal în cadrul ministerului Economiei. Anterior, aceasta a fost consilier parlamentar în cadrul Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare a Camerei Deputaţilor, timp de 10 ani.
Între 2004 şi 2005 a urmat cursurile Colegiului Naţional de Apărare. Ea a mai lucrat ca expert în cadrul Administraţiei Prezidenţiale în perioada 2000-2004 şi a figurat pe lista candidaţilor PSD+PUR pentru un loc de deputat în 2004.