Accident grav pe DN 1. Un tânăr, lovit de două maşini!
Accident teribil pe DN1. Un tânăr a fost lovit de două maşini şi a murit pe loc.
Sfârşit cumplit pentru un tânăr de 28 de ani. A fost lovit, nu de una ci de două maşini, pe Drumul Naţional 1, la câţiva kilometri de Bucureşti. Bărbatul a încercat să traverseze printr-un loc nepermis, când a fost spulberat. Un alt şofer n-a mai avut timp să evite trupul căzut pe carosabil.
Medicii, care au ajuns de urgenţă la faţa locului, n-am mai putut face nimic pentru bărbat. Tânărul avea 28 de ani, era din Brăila şi lucra în Otopeni. Şoferii celor două maşini au fost testaţi cu etilotestul, iar rezultatul a fost negativ. Ei sunt cercetaţi penal pentru ucidere din culpă.