CA al Romsilva, despre licitațiile de vânzare a masei lemnoase

Regia Națională a Pădurilor — Romsilva a precizat, într-un comunicat de presă, că a aplicat și aplică Regulamentul de valorificare a masei lemnoase aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 924/2015, în strictă conformitate cu prevederile acestuia.

„Nivelul actual al prețurilor de pornire la licitație pentru vânzarea masei lemnoase din producția anului 2016 nu a fost stabilit aleator de către RNP — Romsilva. Acest nivel a fost fundamentat pe rezultatul licitațiilor publice, deschise și transparente care au avut loc în anul 2015, pe specii, sortimente și grade de accesibilitate, în strictă conformitate cu prevederile Regulamentului. Față de acest nivel, unitățile RNP — Romsilva nu au procedat și nu procedează la majorări, decât în cazuri temeinic justificate și în strânsă corelare cu nivelul local al pieței lemnului.

Rezultatul licitațiilor de vânzare a masei lemnoase, la care s-a adjudecat masă lemnoasă, desfășurate până la această dată, demonstrează că fundamentarea prețurilor a fost riguroasă și obiectivă, dar a nemulțumit și nemulțumește pe cei care vor să beneficieze de resursa de masă lemnoasă din fondul forestier proprietate publică a statului în condiții avantajoase numai pentru ei și în defavoarea statului.

Diminuarea posibilităților de aprovizionare, în condiții legale, cu masă lemnoasă din fondul forestier proprietate privată a determinat și determină creșterea presiunii exercitate de unii operatori economici pentru diminuarea prețului de valorificare a lemnului provenit din fondul forestier proprietate publică a statului. Pentru a-și atinge scopul, acești operatori economici au recurs la acțiuni de boicotarea licitațiilor și la crearea unor stări tensionate cu acei operatori economici care au înțeles legalitatea și rigoarea cu care RNP-Romsilva valorifică masa lemnoasă, elocvent în acest sens fiind faptul că și-au adjudecat volumele de lemn de care au nevoie.

Consiliul de Administrație al RNP — Romsilva consideră că de funcțiile de protecție și producție ale fondului forestier proprietate publică a statului este în drept să beneficieze întreaga țară și nu, în mod discreționar, unele grupuri de operatori economici sau de cetățeni. De asemenea, consideră că situația în care se află unii operatori economici din industria lemnului nu se datorează prețurilor cu care RNP-Romsilva a vândut și vinde masa lemnoasă ci unor factori de natură internă ce aparțin operatorilor respectivi.

Informăm opinia publică asupra faptului că revocarea domnului Adam Crăciunescu din calitatea de membru al Consiliului de Administrație al RNP — Romsilva nu are nici o legătură cu aplicarea Regulamentului de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 924/2015.

Asigurăm pe toți operatorii economici de bună credință, precum și pe cetățenii care se aprovizionează cu lemn din pădurile proprietate publică a statului, că vor avea acces, în continuare, la masă lemnoasă în condiții de deplină transparență, de corectitudine și în strictă conformitate cu prevederile legale”, se mai arată în comunicatul de presă al CA al RNP-Romsilva.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.