Scandal uriaș la Rapid. Moraru nu a plătit salariile!

Valerii Moraru a fentat plata salariilor angajaţilor de la Rapid dând vina pe hackerii chinezi. Patronul giuleştenilor nu şi-a onorat promisiunile, motiv pentru care jucătorii nu vor să meargă în cantonament până nu-şi primesc banii.

În noiembrie, când le-a achitat jumătate de salariu, Valerii Moraru i-a anunţat pe jucători că în decembrie va achita un salariu şi jumătate. El nu numai că nu s-a ţinut de cuvânt, dar motivul invocat de Moraru i-a lăsat mască pe fotbaliştii: „Trebuia să ni se facă o plată de la unul dintre lanţurile de supermarketuri, dar nişte hackeri chinezi au spart contul respectiv şi ne-au amânat”, le-a spus Moraru jucătorilor, potrivit digisport.ro.

Apoi, la începutul acestei săptămâni a promis plata unui salariu, dar nici asta nu s-a întâmplat. „Aşa ceva n-am pomenit. Omul ăsta are impresia că ne poate prosti la infinit. Azi nu mergem la meciul amical cu Viitorul Domneşti şi nici n-o să plecăm în cantonament, în India sau în altă parte”, a declarat unul dintre jucătorii Rapidului.

Totodoată, încălzirea la Pro Rapid se face tot cu motorină pentru că nu s-au plătit restanţele la curentul electric, problema echipamentului rămâne de actualitate, numărul angajaţilor de la Pro Rapid s-a tot redus din cauza demisiilor unora care au ajuns la capătul răbdării.

Pe 3 februarie, echipa ar trebui să meargă în turneu în India, însă fără să fie plătiţi, jucătorii nu vor urca în avion.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.