Sute de dosare se află pe rolul instanțelor de peste zece ani!
Aproximativ 200 de dosare aflate pe rolul instanțelor au o vechime între 10 și 15 ani, iar patru dosare sunt de peste 20 de ani, informează CSM.
Potrivit unui comunicat al CSM transmis vineri Agerpres, Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a aprobat raportul Inspecției Judiciare privind rezultatul activității de monitorizare a dosarelor mai vechi de 10 ani, aflate pe rolul instanțelor judecătorești în semestrul I al anului 2015.
”La nivel național, analiza datelor statistice relevă că numărul dosarelor mai vechi de 10 ani aflate pe rolul instanțelor judecătorești în semestrele I și II ale anului 2014 și în semestrul I al anului 2015 este constant — 225, 221, respectiv 225 de cauze, dintre care în semestrul I 2015: 192 dosare cu o vechime între 10 — 15 ani, 29 cu o vechime între 15 — 20 de ani și 4 cu o vechime de peste 20 de ani”, se precizează în comunicatul citat.
Secția pentru judecători apreciază că o durată excesivă a procedurii judiciare poate aduce atingere dreptului la un proces echitabil al părților. Prin urmare, aceste cauze trebuie să beneficieze de atenția sporită a judecătorilor prin acordarea unor termene scurte și dispunerea tuturor măsurilor procedurale care să contribuie la accelerarea judecății, arată CSM.
”Începând cu anul 2012, monitorizarea dosarelor care înregistrează o vechime în sistemul judiciar mai mare de 10 ani a reprezentat o activitate cu caracter permanent a Inspecției Judiciare. Monitorizarea vizează respectarea dispozițiilor legale privind soluționarea cu celeritate a cauzelor în scopul creșterii gradului de responsabilizare a judecătorilor”, adaugă sursa citată.