TAS bulversează Liga I
Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a amânat luarea unei decizii privitoare la contestaţia depusă de CFR Cluj referitoare la cele 6 puncte de penalizare ce i-a fost aplicată în Liga 1.
TAS, care trebuia să anunțe vineri verdictul, a amânat luarea deciziei pentru data de 29 februarie. Asta înseamnă că finalul sezonului regulat se va desfăşura sub semnul incertitudinilor, ultima etapă fiind programată chiar în weekend-ul 26-29 februarie, relatează Romaniatv.net.
Cu 3 etape înainte de finalul sezonului regulat, CFR Cluj e pe locul 10 în Liga 1. Dacă și-ar recupera cele 6 puncte, ardelenii ar fi la 5 puncte de ASA Tg. Mureș, echipa care ocupă locul 6, ultimul care se califică în play-off. Astfel, în funcţie de jocul rezultatelor, se poate ajunge în situaţia ca după ultima etapă a sezonului regulat CFR Cluj să se afle la cinci puncte sau mai puţine de ocupanta locului 6, dar primindu-şi înapoi punctele să prindă in extremis un loc în play-off.