Starea lui Schumacher rămâne gravă!

La aproape trei ani și jumătate după accidentul pe care l-a suferit la schi, în stațiunea franceză Meribel, Michael Schumacher se află în continuare în comă, iar șansele ca acesta să își revină sunt foarte mici.Familia și avocatul…

Carburanții, mai scumpi pe autostradă

N-avem drumuri rapide, iar pentru cele puține pe care le avem benzinarii "au grijă" să ne scoată din buzunar bani la fiecare drum. Un plin în drum spre mare sau chiar spre munte e mai scump, în medie, cu zece lei, arată un experiment al…

Ziua mondială a donatorilor de celule stem

Ziua mondială a donatorilor de celule stem hematopoietice a fost sărbătorită, sâmbătă, și în România, reprezentanții Registrului național subliniind, în acest context, că în țara noastră există aproximativ 45.000 de potențiali donatori, dar…