Argeș: Atestate pentru 20 de produse tradiționale
Șase producători tradiționali din județul Argeș au primit sâmbătă din partea ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, atestatele pentru 20 de produse, în cadrul târgului de profil dedicat în acest week-end zonei Argeșului și Muscelului, eveniment organizat în curtea Ministerului Agriculturii.
„Târgul din curtea ministerului este un eveniment pe care vreau să îl încurajez pentru că vorbește despre anumite zone ale țării, despre produsele tradiționale din aceste zone și despre tradiții. Agricultura și tradițiile sunt de sute de ani și sper să mai rămână alte sute de ani. Azi am avut un moment special și pentru mine, pentru că avem produse tradiționale excelente zona Argeșului, zona de unde vin și eu, dar care sunt insuficient promovate”, a declarat, sâmbătă, vicepremierul Daniel Constantin, ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, la târgul de produse tradiționale din curtea Ministerului Agriculturii.
Acesta a precizat că în viitorul apropiat este posibil să regăsim în hipermarketurile românești un colț dedicat nu numai produselor românești ci și produselor tradiționale.
„Avem discuții cu reprezentanții hipermarketurilor să putem avea în viitorul apropiat, în hipermarketuri ‘colțuri’ nu numai cu produse românești ci și cu produse tradiționale specifice zonelor respective. Cred că ar fi un lucru extraordinar, pentru că mulți bucureșteni apreciază produsele tradiționale, mai ales că foarte multe au fost reatestate deja, chiar dacă foarte multe au fost și respinse, pentru că nu aveau toate componentele de a fi produse tradiționale. De altfel, anul trecut România era probabil țara cu cel mai mare număr de produse atestate. Astăzi am făcut puțină ordine în această zonă și consumatorii care văd eticheta de produs tradițional știu că este cu adevărat un produs tradițional”, a adăugat ministrul Agriculturii.
Șeful MADR a afirmat că vor fi promovate și alte zone din țară în curtea ministerului, însă în luna septembrie va fi organizat un târg special dedicat produselor din Republica Moldova.
Cmentariile sunt închise