Corlățean vrea să convoace CSAT

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a spus, joi, că s-ar impune convocarea CSAT în contextul ultimelor evenimente din Ucraina, informează Amos News.

„E atributul preşedintelui, e cazul să anunţe Preşedinţia. (…) Va trebui să examinăm toate datele care sunt disponibile până la acest moment. Cert este că avem confirmarea că Lituania a efectuat deja o solicitare de convocare a unei sesiuni extraordinare a Consiliului de Securitate (…) Preşedintele Ucrainei, domnul Poroşenko, a spus în termeni foarte clari că asistăm la o invazie rusă în Ucraina. Sunt lucruri extrem de grave, evident că va trebui să ne uităm asupra tuturor datelor care ne parvin pe diverse canale, cert este că situaţia pare a fi extrem, extrem de gravă. Nu merge în direcţia în care am sperat, în care noi ne-am exprimat la nivelul UE şi NATO în termeni foarte fermi, respectiv o acţiune reală, concretă şi onestă a Federaţiei Ruse, în primul rând de stopare a oricărui sprijin, ajutor militar pentru separatişti şi, pe de altă parte, o acţiune în sensul dezescaladării. Nu asta e direcţia în care se merge. (…) E atributul preşedintelui şi e cazul să anunţe Preşedinţia o reuniune a CSAT. Cert este că aşa cum decurg lucrurile, chiar dacă nu există un risc de securitate direct asupra României, iată că evoluţiile merg în direcţia greşită. Eu cred că situaţia e îndeajuns de gravă. Mâine (vineri – n.r.) o vom discuta în cadrul reuniunii miniştrilor de Externe ai statelor membre ale UE, convocată de Preşedinţia italiană, în Italia. Lucrurile sunt extrem de grave şi eu cred că o reacţie şi o analiză la nivelul instituţiei naţionale de securitate CSAT s-ar impune”, a declarat Corlăţean, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu omologii din R. Moldova şi Ucraina.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.