UE va adopta o nouă serie de sancţiuni la adresa Rusiei

Uniunea Europeană (UE) va adopta până vineri o decizie cu privire la impunerea unei noi serii de sancţiuni Rusiei, ca răspuns la „agresiunea” acesteia asupra Ucrainei, a declarat marţi ministrul italian de Externe Federica Mogherini, relatează AFP.

Şefii de stat şi de guverne din cadrul UE au decis sâmbătă să impună Rusiei noi sancţiuni – atât economice cât şi individuale -, în cazul în care Moscova nu-şi schimbă strategia în Ucraina, în urma unor informaţii cu privire la participarea directă a unor trupe ruseşti la confruntări armate în estul Ucraieni.

Ansamblul măsurilor va fi „prezentat până mâine (miercuri) de către Comisia” Europeană (CE), ambasadorii Celor 28 urmând să se reunească mâine (miercuri) , joi şi vineri, iar până vineri va fi adoptată o decizie”, a anunţat Mogherini într-o conferinţă de presă la Parlamentul European (PE). Potrivit ministrului, desemnat sâmbătă în funcţia de Înalt Reprezentant UE pentru Politică Externă, „situaţia pe teren devine tot mai dramatică”. „Este vorba despre o agresiune, iar noi este necesar să răspundem în modul cel mai puternic posibil”, informează Mediafax.

Fără să ofere detalii despre sancţiuni, ea a anunţat că acestea vor viza cele patru sectoare deja afectate de o serie de măsuri adoptate la sfârşitul lui iulie, şi anume un acces pe pieţele financiare, Apărare, tehnologii sensibile în special în sectorul energetic şi bunuri cu dublă folosinţă – civilă şi militară. În domeniul financiar, UE – după ce a blocat accesul Rusiei pe pieţele sale – le-ar putea interzice europenilor să achiziţioneze titluri emise în contul datoriei ruseşti.

Mogherini a afirmat că se exercită o „presiune” „în vederea ajungerii la o soluţie politică„. „Sancţiunile fac parte dintr-o strategie politică”, a adăugat ea, apreciind că reuniunea Grupului de contact la Minsk reprezintă o „luminiţă” de speranţă, dar că situaţia din ultimele ore „nu este încurajantă”.

Acuzată de o serie de state din Europa de Est, înainte de nominalizarea la Bruxelles, că este prea apropiată de ruşi, ea a admis că „parteneriatul strategic” cu Moscova s-a „terminat”. Însă, în cazul care vor exista „condiţii” pentru a „coopera din nou la un parteneriat, niciun european rezonabil nu va putea să spună că nu este în interesul nostru”, a adăugat ministrul în cursul unei audieri în Comisia pentru Afaceri Externe a PE.”Rusia rămâne un actor strategic, în provocări regionale şi mondiale, că ne place sau nu, dar nu cred că mai este un partener strategic”, a insistat Mogherini.

Ea a mai subliniat că statele europene de la frontiera cu Rusia este necesar să fie asigurate de angajamentul NATO de a le proteja. „Ţările din (Europa de) Est membre ale Alianţei (Nord-Atlantice), toate aceste ţări din cadrul Alianţei (Nord-Atlantice) care împart o frontieră cu Rusia, este necesar să fie sigure că articolul 5 nu este doar un text, că există măsuri care pot fi adoptate pentru a le asigura securitatea”, a spus ea cu două zile înaintea Summitului NATO din Ţara Galilor, joi şi vineri.

Articolul 5 al Tratatului fondator al NATO conţine principiul „apărării colective”, care prevede că toţi membrii Alianţei Nord-Atlantice se angajează să ia apărarea oricăruia dintre membri în cazul în care acesta este atacat. NATO urmează să adopte în timpul summitului un plan care să permită mobilizarea foarte rapidă a „câtorva mii” de militari în Europa de Est.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.