Deficit alarmant de medici la spitalele din România

Preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), Vasile Astărăstoae, a declarat, vineri, că deficitul de medici a ajuns în jur de 40 – 42 la sută şi există riscul ca România să ajungă să aibă „secţii ultramoderne, ultraperformante, care vor fi muzeu” întrucât nu va mai avea cine să lucreze.

„În acest moment deficitul de medici din România a ajuns cam în jur de 40 – 42 la sută. În 1990, în România lucrau 57.000 de medici. La 1 iulie 2014, în România erau înscrişi în Colegiul Medicilor, cu drept de liberă practică, 39.200 de medici. Am coborât sub pragul de 40.000 de medici. Deficitul major este în spitale. Dacă în 2011 în spitale aveam angajaţi cu drept de liberă practică 24.000 de medici, în acest moment avem 14.600 de medici”, a declarat Vasile Astărăstoae, citat de corespondentul Mediafax.

El a adăugat că din 2008 şi până în prezent au plecat să lucreze în alte ţări peste 15.000 de medici, numai în primele luni ale acestui an alegând această soluţie peste 1.200 de medici.”S-a ajuns ca medicii români să reprezinte 60 la sută dintre medicii străini care lucrează în Franţa, iar în Germania sunt peste 4.000 de medici români”, a mai spus şpreşedintele CMR.

El a precizat că există un deficit foarte mare la anumite specialităţi, la ATI existând, de exemplu, doar 586 de medici faţă de un necesar de 1.610, iar în cazul radioterapeuţilor există doar 38 în toată ţara.

Întrebat ce se va întâmpla dacă va continua migraţia medicilor în acest ritm, el a răspuns că se va ajunge ca în România ”să existe secţii ultramoderne, ultraperformante, care vor fi muzeu”.”Observ care este viziunea tuturor partidelor politice. Viziunea este că, dacă eu investesc în spitale, am rezolvat problema. Nu este aşa. Vom avea secţii ultramoderne, ultraperformante, care vor fi muzeu. Vor veni pacienţii, le vor vizita, vor spune ce frumos este şi nu va avea cine să lucreze”, a mai spus Vasile Astărăstoae.

De asemenea, întrebat care este cauza pentru care pleacă medicii din România, Astărăstoae a răspuns că principala cauză este poziţia medicului în societate, iar pe locul doi este salariul.”Nu-i oferi nimic aici. Nu-i oferi decât salarii de mizerie, în ultimul timp dosare penale şi tu îl obligi să rămână aici (…). Principala cauză pentru care pleacă este poziţia medicului în societate şi realizarea carierei profesionale, după care pe locul doi este salariul”, a mai spus şeful Colegiului Medicilor din România.

Consiliul Naţional al Colegiului Medicilor din România s-a întrunit, vineri, la Alba Iulia, iar membrii acestuia au dezbătut problemele din sistemul de sănătate. Potrivit reprezentanţilor CMR, printre problemele abordate s-au aflat lipsa medicilor determinată mai ales de plecarea acestora în străinătate, finanţarea insuficientă a sănătăţii şi „legislaţia confuză, interpretabilă şi cu tendinţe de suprareglementare”.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.