Al Ittihad îi dă cu flit arogantului Piţurcă
Preşedintele Al Ittihad, Ibrahim Al Balwi, a declarat marţi seară, la Sport.ro, că s-a răzgândit în privinţa obţinerii serviciilor selecţionerului Victor Piţurcă deoarece nu este de acord să plătească suma de un milion de euro solicitată de FRF ca despăgubirte pentru rezilierea contractului.
„Ne-am răzgândit pentru că el are o penalitate în contract şi nu putem plăti penalitatea. Ne-am răzgândit. Ne orientăm către alt antrenor. Vom lua alt antrenor din Europa. Nu vom continua negocierile. Când am aflat că există o clauză de despăgubire în contract am terminat discuţiile, ne-am răzgândit, nu vrem acest antrenor, vom merge la alt antrenor. S-a terminat. Şi îi urăm succes antrenorului la echipa naţională a României. Antrenorul ne-a cerut o sumă şi am fost de acord cu el, dar când am venit să semnăm contractul el a spus: «Nu pot să îmi reziliez contractul, trebuie să plătesc un milion de euro federaţiei». Astfel că i-am spus nu. Nu putem să plătim penalitatea. Ce ai cerut îţi dăm, dar nu putem să plătim mai mult”, a spus Al Balwi, informează Mediafax.
Întrebat dacă ar fi fost dispus să plătească o despăgubire de 500.000 de euro pentru Piţurcă, el a răspuns: „Nu din cauza banilor, problema este că am fost clari. Antrenorul nu ne-a spus că există acea clauză în contract între el şi federaţie. Am fost surprinşi de asta.”
Ibrahim Al Balwi a precizat că nu va discuta cu alt antrenor din România. „Acum vrem să alegem un alt antrenor din Europa, un nume mare”, a adăugat oficialul clubului saudit. Conducerea clubului Al Ittihad a dorit, în ultimele zile, să obţină serviciile selecţionerului României, Victor Piţurcă.
Piţurcă are contract cu Federaţia Română de Fotbal până la 30 noiembrie 2016 şi, conform înţelegerii cu FRF, valoarea despăgubirii pe care ar trebui să o achite forului în cazul rezilierii unilaterale a contractului său de muncă se ridică la 1,4 milioane de euro.El a negociat, marţi, cu preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, care a acceptat ruperea contractului în schimbul sumei de un milion de euro, dar clubul saudit era de acord să plătească doar 400.000 de euro.
După discuţiile de marţi, FRF a dat publicităţii un comunicat în care a precizat că doreşte să continue colaborarea cu Victor Piţurcă.