Deputaţii ACL vor vot prin corespondenţă

0

 Deputaţii liberali şi democrat-liberali vor depune miercuri o iniţiativă legislativă privind votul prin corespondenţă, act normativ care ar da posibilitatea unui număr ridicat de cetăţeni români care au domiciliul sau reşedinţa în străinătate să îşi exprime dreptul de vot.

“Mecanismul pe care îl propunem vine şi face posibil ca un număr ridicat de cetăţeni români având domiciliul sau reşedinţa în străinătate să îşi exprime un drept fundamental, constituţional, dreptul la vot, dreptul de a alege. Am avut în vedere două premise, una – aceea de a creşte numărul de cetăţeni români care votează în străinătate şi o a doua premisă ar fi aceea de a scoate de sub control guvernamental un astfel de mecanism, pentru a îndepărta orice suspiciune de fraudă care ar putea să fie la îndemâna unei structuri guvernamentale. De aceea proiectul este elaborat şi structurat în jurul unei instituţii în care noi, parlamentarii, avem încredere şi cred că şi românii, AEP”, a declarat într-o conferinţă de presă deputatul liberal Gabriel Andronache, scrie Agerpres.

Liberalul le-a solicitat colegilor din arcul guvernamental să susţină acest proiect de lege.“Plecăm de la premisa că acest proiect de lege va fi susţinut de toţi parlamentarii, de aceea le solicităm colegilor din arcul guvernamental să susţină acest proiect de lege şi să nu procedeze cum au procedat până în prezent, respingând pe bandă rulantă orice iniţiativă de genul acesta. Ştim că scopul PSD este – cât mai puţini români să voteze în străinătate, pentru că votul din străinătate în mod cert nu îi avantajează din punct de vedere electoral”, a spus Andronache.

Deputatul liberal a punctat că parlamentarii ACL vor solicita procedură de urgenţă, astfel încât proiectul de lege să parcurgă procedura parlamentară până la alegeri dacă este posibil.

Gabriel Andronache a explicat mecanismul propus de lege, precizând că AEP va primi o cerere de la cetăţeanul român cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate care doreşte să îşi exprime votul prin corespondenţă, cerere care urmează să fie validată de AEP pe baza registrului electoral.“În măsura în care se face dovada că există reşedinţă sau domiciliu în străinătate iar cetăţeanul nu este înscris în registrul electoral permanent, AEP va proceda la înscrirea lui în acest registru electoral. După validarea acestei cereri, AEP va transmite cetăţeanului care a depus cererea un plic în care se va afla un buletin de vot (…), un alt plic în care se va introduce buletinul de vot după ce cetăţeanul şi-a exprimat votul, o dovadă care va fi, practic, certificatul care atestă faptul că cetăţeanul şi-a exprimat votul şi un timbru care va securiza plicul în care se introduce votul. După primirea plicului, cetăţeanul votează şi transmite plicul sigilat către AEP. Transmiterea se va efectua prin poştă, ulterior AEP primeşte plicul cu votul exprimat prin corespondenţă şi îl transmite Biroului Electoral Special. (…) El urmează să fie deschis de Biroul Electoral Special, care va proceda până în preziua desfăşurării scrutinului la validarea votului, în sensul în care va constata dacă există sau nu dovada privind dreptul de exercitare a votului prin corespondenţă. Ulterior, după închiderea urnelor, aceste BES-uri vor deschide plicul sigilat în care se află buletinul de vot şi vor proceda la numărarea şi validarea voturilor. BES vor încheia un proces-verbal în care vor consemna rezultatele votului şi vor transmite BEC acest proces-verbal”, a arătat deputatul liberal.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.