Dan Cristian Popescu: Argumentele, nu scandalurile, trebuie să primeze în politică!

Pot spune cu sinceritate că a fost frustrant, în condiţiile în care am înţeles rapid că un deputat nu poate face, din păcate, prea multe lucruri, aşa cum probabil consideră alegătorii care îl trimit în Parlament. Şi acest lucru, din simplul motiv că în România se încalcă sistematic şi consistent principiul separării puterilor în stat. Nu mai puţin de 97% dintre legile adoptate în Legislativ sunt iniţiate de Guvern, prin intermediul majorităţii parlamentare, ceea ce, din păcate, face ca Parlamentul să joace în realitate un rol simbolic în procesul real de legiferare, devenind un instrument al intereselor Guvernului. Normal ar fi ca Legislativul să dea prin legile elaborate şi votate de senatori şi deputaţi, trimişii cetăţenilor în aceste foruri, linia legislativă a guvernării. Din păcate, de aici au rezultat toate abuzurile guvernărilor postdecembriste. Frustrarea de care vă vorbeam este împărţită în mod egal şi de parlamentarii Opoziţiei, dar şi de cei ai Puterii. Vă pot da exemple numeroase în care unii aleşi ai Puterii elaborează şi introduc cu bună credinţă în procesul legislativ iniţiative şi proiecte de lege în interesul cetăţeanului, dar care , din păcate, ajung la „gunoi”, neregăsindu-se printre priorităţile reale ale guvernului.

Deşi am avut tangenţă cu politică recunosc faptul că nu cunoşteam în detaliu hăţişurile activităţii parlamentare. Spre exemplu chiar săptămâna trecută, şi cu această ocazie fac o paranteză, am fost la Senat, unde am un proiect de lege pentru reducerea riscului seismic asupra populaţiei. Guvernul a venit cu un punct de vedere extrem de ironic, chiar agresiv, în care spunea ceva de genul: „ domnilor, este vorba de un proiect în care nu sunt corelate articolele”. Practic, proiectul era desfiinţat, şi în consecinţă am analizat cu atenţie de ce Guvernul a venit cu un asemenea punct de vedere. Mi s-a părut foarte ciudat, în condiţiile în care am depus proiectul de lege pe 30 octombrie anul trecut şi, coincidenţă sau nu, Guvernul pe 19 decembrie anul trecut a luat Ordonanţa pe care noi vroiam să o modificăm, a renumerotat articolele, după care a venit în Parlament cu un punct de vedere repet foarte agresiv, făcând praf iniţiativa legislativă de care vorbeam, pe motivul hilar că, chipurile noi iniţiatorii acesteia nu am corelat articolelele. În realitate, acestea nu erau corelate pentru că ei modificaseră Ordonanţa. Ne putem gândi la reacredinţă din partea Guvernului, deoarece normal era să ne anunţe că Ordonanţa a fost modificată, iar articolele renumerotate, pentru a acţiona şi noi în consecinţă. Astfel că au preferat să ne persifleze ca şi cum noi nu ştiam despre ce proiect de lege vorbim.

Vedeţi de ce am spus că este frustrantă pentru un parlamentar relaţia Legislativului cu Executivul? Vă pot da cu uşurinţă şi alte exemple similare care arată foarte clar modul în care Guvernul priveşte şi tratează Parlamentul şi pe membrii acestuia! Spre exemplu, există colegi care au depus proiecte de lege, există respingeri şi se dă aviz negativ pe marginea acestora şi, din nou coincidenţă sau nu, după două săptămâni de la respingerea acestora, Guvernul vine cu un proiect de lege similar, parcă tras la indigo cu cel care primise iniţial aviz negativ. Este o situaţie cel puţin bizară! Am spus-o şi o voi repeta cu orice prilej: elaborarea legilor trebuie să fie atributul aleşilor pentru că ei au cea mai directă legătură cu cetăţenii! Din păcate, situaţia este anormală din punctul meu de vedere şi într-o majoritate covârşitoare, din păcate, legile votate de Parlament sunt iniţiate de Guvern.

Spre deosebire de vechile guvernări, consider că guvernele Ponta au avut un mare plus: comunică foarte bine! În rest, dacă ne uităm la rezultate, la performanţele actului guvernării, dezamăgirea nu poate fi decât uriaşă. Nu a existat şi nu există un plan concret, coerent, cu măsuri economice punctuale, pliate pe realitatea economică şi socială, toate acestea fiind generate de faptul că programul iniţial, asumat de Guvern nu se respectă. Toţi cei care au studiat acest program de guvernare, iar eu nu fac notă discordantă, au observat cu uşurinţă că acesta este plin de lucruri generale, care nu au termene de finalitate. Concret, nu se stabileşte vreun termen precis de realizare/finalizare a proiectelor promise. Şi aici vorbim de o uriaşă neseriozitate!

Din punctul meu de vedere, ruperea USL a fost un lucru previzibil, logic, normal. Oamenii trebuie să aleagă între viziuni politice, proiecte, doctrine şi nu să se încoloneze cuminţi în spatele unei Uniuni de partide, precum USL, care a avut drept singur scop profitul electoral derivat din nemulţumirea unei mari părţi a cetăţenilor faţă de un lider politic, care trebuie menţionat a trebuit să conducă România printr-o criză economică de proporţii globale. Eu continui să cred că românii au dreptul să aleagă cu adevărat între două sau mai multe proiecte politice consistente, în care să primeze confruntarea de idei şi proiecte. Nu cred că liderii trebuie să se atace, să se scuipe, să se înjure pentru a obţine cât mai multe voturi din partea electoratului. Argumentele trebuie să primeze, nu scandalurile! Iar alegătorii trebuie să aleagă în cunoştinţă de cauză între cei mai buni!

Să ştiţi că reculul unui partid care pierde Puterea este normal. Şi l-am observat în ultimii 24 de ani la toate partidele şi alianţele care au pierdut guvernarea. Să ne aducem aminte de începutul lui 1997 când PDSR scăzuse sub 20%, de începutul lui 2001 când PNŢCD ieşise din Parlament, de 2005 când PSD-ul lui Năstase, după patru ani de guvernare dispreţuitoare la adresa românilor, se afla şi el pe toboganul credibilităţii în ciuda unei prestaţii economice bune. Era previzibil ca şi PDL să aibă un recul inerent după pierderea Puterii.

Acum, se joacă însă şi cu alte arme: armele media! De altfel, acum media este foarte politizată! Televiziunile de ştiri se ştie deja de cine sunt deţinute şi ce jocuri politice fac. Acest lucru nu este neapărat unul rău, dar acest lucru trebuie asumat public. În lumea anglo-saxonă, spre exemplu, lucrurile sunt foarte clare pe acest palier. Şi anume, un ziar sau o televiziune spune foarte clar şi fără echivoc ce candidat, ce partid, ce alianţă susţine la un scrutin sau altul. Şi îşi asumă, în consecinţă, susţinerea unui culoar de stânga, de dreapta, de centru, naţionalist, etc. Oamenii nu sunt perfect echilibraţi. Şi este mai corect să anunţi din start pe ce culoar politic te poziţionezi.

La noi, însă, linşajul mediatic la adresa unui adversar politic, fie el alianţă, partid sau contracandidat într-un colegiu oarecare, este la el acasă. Există nu puţine ziare şi televiziuni care fac pe faţă jocuri politice dar care pozează în modele ale echidistanţei jurnalistice, ceea ce este absolut ridicol. Pe de altă parte, la noi se blochează accesul contracandidaţilor partidului pe care îl susţii, pentru a-i boicota. Ceea ce nu înţeleg, însă, jurnaliştii care fac aceste jocuri este că alegătorii nu sunt nici pe departe naivi şi se prind foarte repede de aceste lucruri. Şi toată această situaţie se întoarce ca un bumerang împotriva lor.

Să ne aducem aminte de anul 2004, în plină guvernare Năstase, când peste 90% din mass-media era acaparată de PSD şi cu toate acestea Puterea de atunci a pierdut alegerile pentru că oamenii au taxat aroganţa liderilor unui partid care se visau veşnic la guvernare.

Unde vedeţi România peste cinci ani? Dar peste zece ani? Contează atât de mult votul de la alegerile prezidenţiale de la finele acestui an?

Votul de la alegerile prezidenţiale contează foarte mult. De altfel spuneam că dacă alegerile europarlamentare nu vor afecta foarte mult cetăţeanul, cele prezidenţiale vor juca un rol crucial pentru viitorul României. Poziţia de preşedinte al României concentrează foarte multă putere şi ultimele două mandate, cele ale lui Traian Băsescu, au arătat în plenitudinea lor, această uriaşă putere care poate fi concentrată în mâinile unui singur om.Şi în consecinţă a crescut foarte mult miza pentru alegerile prezidenţiale. Pe lângă faptul că nu am ieşit încă din mentalitatea asta paternalistă în care mulţi văd preşedintele ca pe un simbol al Puterii. Puterea câştigată de Traian Băsescu a arătat valenţe noi şi chiar cei care îl blamează cel mai mult pe acesta vor în realitate să îl depăşească la acest capitol. Este în fapt o invidie mai mult decât o blamare. Şi din această cauză bătălia pentru Cotroceni va fi una extrem de dură!

Din păcate, şi de această dată, alegerea se va face între candidatul susţinut de PSD, UNPR şi PC, Victor Ponta. şi cel care va coaliza în jurul său toate forţele politice ce se opun PSD, în cazul nostru Klaus Iohannis. Un mic avantaj va fi, cred, de partea candidatului susţinut de toată suflarea anti-pesedistă, dacă pot spune aşa! Şi spun asta pentru că la ultimele două confruntări prezidenţiale candidatul susţinut de PSD a pierdut alegerile. Depinde foarte mult şi de percepţia asupra performanţei guvernului pentru că vedem foarte clar că rezultatele guvernării lipsesc cu desăvârşire.

Revenind la întrebarea dumneavoastră, peste cinci ani, România va fi într-o nouă campanie pentru alegerile prezidenţiale. Dacă ne referim la situaţia economică, nu cred că aceasta va fi mai bună. Convergenţa la euro, nu va fi posibilă nici în 2019, fiind probabil din nou amânată. Posibil să devenim, însă, membri Schengen. Repet, nu văd posibile progrese economice semnificative!